sâmbătă, 6 decembrie 2014

BATE ȘAUA SĂ PRICEAPĂ IAPA



E posibil ca pe președintele Comisiei Naționale de Integritate din Republica Moldova să-l fi apucat durerile de burtă? Să fie constipat? Ori să fi primit domnul Donciu vreun telefon mai secret, via Viber? Întreb. Că numai așa îmi pot explica decizia Comisiei de Integritate de a iniţia o procedură de control asupra veniturilor domnului Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Nicolae Timofti. Potrivit domnului Donciu, în urma unor verificări prealabile s-a stabilit că Vlad Ţurcanu nu ar fi declarat un venit al soţiei. Purtătorul de cuvânt al CNI a spus că  verificările prealabile au stabilit că Vlad Ţurcanu nu a declarat un venit al soţiei în valoare de 1.600 de lei. Acesta este unicul temei pentru iniţierea procedurilor de control.” Contactat de presa moldavă, purtătorul de cuvânt al preşedintelui moldovean a declarat că va oferi comentarii după ce va primi documentele de la CNI, care vor confirma constatările.

La o zi după declarația CNI referitoare la domnul Țurcanu, portalul de știri Unimedia notează că experții celor trei formațiuni politice s-au întâlnit și au stabilit deja agenda, prioritățile și programul de activitate. Să fi terminat oare domnul Donciu de verificat marile averi și a găsit de cuviință să afle proveniența celor 1 600 de lei nedeclarate de soția domnului Țurcanu? Ori e vorba de altceva? Apropo, surse apropiate familiei purtătorului de cuvânt declară că soția domnului Țurcanu nu putea avea venituri provenite din activități comerciale – din anul 2013 doamna Țurcanu se află în concediu de maternitate. 

Atenție - 1600 de lei reprezintă unicul temei pentru inițierea procedurilor de control! O să îmi spuneți că și o sută de lei ar reprezenta un temei legal pentru începerea acestor acțiuni, de acord, doar că această coincidență miroase de la o poștă a comandă politică!

Cu siguranță începerea procedurilor de verificare asupra veniturilor purtătorului de cuvânt al președintelui Nicolae Timofti are legătură directă cu startul negocierilor pentru formarea noii coaliții parlamentare din Republica Moldova. Vlad Țurcanu este în afara oricărei bănuieli că ar beneficia de venituri ilicite. Domnia sa este doar un mijloc prin care o anumită formațiune politică încearcă să pună presiune asupra șefului statului moldovean.

Care ar fi formațiunea politică ce ar fi interesată de încercarea unor atare  tactici de negociere? 

În luna noiembrie a anului 2012 liderul Partidului Liberal, domnul Mihai Ghimpu a recunoscut că domnul Donciu a fost candidatura liberalilor la această funcție. Domnul Ghimpu sugera atunci că grupul de ONG-uri care contestau numirea lui Donciu în funcția de președinte al CNI ar acționa ca urmare a unor indicații politice.
 
Amintesc că la sfârșitul lunii octombrie 2012, directorul executiv CREDO, Sergiu Ostaf, a cerut demisia lui Donciu din funcție. Potrivit domnului Ostaf, Donciu ar fi incompatibil cu postul la care a fost desemnat de către Parlament pentru că ar fi deținut anterior funcții de înaltă răspundere. Potrivit directorului CREDO, Anatolie Donciu a fost anterior procuror, prim-viceprocuror al municipiului Chişinău, dar şi vicedirector al Centrului Anticorupţie și îi recomanda să renunţe la funcţia de preşedinte al CNI, iar Parlamentului sa iniţieze o nouă procedură. Ostaf propunea ca funcția să fie ocupată de Cristina Cojocaru, propusă anterior de societatea civilă.

Pe Donciu l-au apucat cu adevărat limbricii pe 1 noiembrie 2012, atunci când jurnaliștii de la “Ziarul de Gardă” au scos în evidență faptul că domnia sa locuieşte într-o casă evaluată de experţii imobiliari la aproximativ 5 milioane de lei. Potrivit lor, Donciu şi-ar fi înălţat casa încă pe timpul când activa în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

Încă de la numirea domnului Donciu în funcție, politicienii moldoveni au știut că interesul public a fost viciat. Domnia sa a fost desemnat prin încălcarea a mai multor prevederi ale legii care țin de transparența decizională și de neconformarea cerințelor de imagine cu cele de ocupare a funcției de răspundere. Politicienii au închis ochii și la iregularitățile dintre venitul declarat și averile deținute de domnul Donciu. În ciuda investigației de presă efectuate de jurnaliștii de la „Ziarul de Gardă”, politicienii liberali au susținut atunci candidatura domniei sale.

Așadar, s-ar părea că decizia de începere a procedurilor de verificare a veniturilor purtătorului de cuvânt al Președinției Republicii Moldova, face parte din tactica aplicată de liberali pentru ocuparea unor poziții mai avantajoase la negocieri. Domniile lor procedează în conformitate cu interesul de grup acestei formațiuni politice și nu în funcție de interesul general al statului moldovean. Doar că, singurele date care dau cu adevărat un avantaj la negocieri sunt cel care reies din rezultatele alegerilor, altele nu au greutate. Și pentru că tot e vorba de constipație, se zice că DD nu are șanse să ajungă consilierul lui KWI.

Foto - Ziarul de Gardă

vineri, 5 decembrie 2014

COMUNIȘTII, NEGOCIERILE ȘI COLIVA GUVERNAMENTALĂ



Comisia Electorală Centrală a făcut totalurile alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Configurația politică a viitorului Parlament arătă în felul următor: PSRM - 25 deputați, PLDM - 23, PCRM - 21, PD - 19 și PL - 13. Împreună stânga deține 46 de mandate, partidele pro-europene au controlul a 55 de mandate.

La o zi după desfășurarea alegerilor, Zinaida Greceanîi, Igor Dodon şi Andrei Neguţă au întreprins o vizită de lucru la Moscova. Ei au fost invitați de  liderul Partidului „Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov. Cele două formațiuni politice au încheiat un Acord de colaborare. Potrivit comunicatului de presă al socialiștilor moldoveni, pe agenda acestei vizitei sunt prevăzute întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe, Duma de Stat a Federației Ruse și  în cadrul Comisiei Economice Euroasiatice. Cu siguranță, în capitala rusă, domnul Dodon a primit indicații pentru viitorul comportament al fracțiunii socialiste în Parlamentul de la Chișinău.   

Liderii partidelor pro-europene au anunțat deja că au convenit asupra creării unei majorităţii parlamentare. Decizia a fost luată în urma unei întrevederi care a avut loc între președinții celor trei formațiuni, Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu. Grupurile de experţi ale celor trei partide au început elaborarea Programului de guvernare pentru următorii patru ani. Comunicatele de presă ale celor trei partide afirmă că la baza programului de guvernare va sta „obiectivul continuării şi accelerării cursului de integrare europeană şi de modernizare a Republicii Moldova”.

O altă idee a venit din partea liberalilor moldoveni și a fost redată de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Domnia sa a propus ca negocierile pe marginea acordului de coaliţie să fie asistate de Uniunea Europeană. 

Analistul politic de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, este cel care pune accentele la locul lor. Domnul Socor a spus că negocierile ar trebui să decurgă într-un mod transparent, în prezenţa partenerilor europeni. În caz contrar, există pericolul ca toate instituţiile de drept să ajungă sub controlul Partidului Democrat.PLDM condus de domnul Filat a înregistrat o ușoară pierdere, în timp ce Partidul Democrat a înregistrat o creștere relativă. Această situaţie dă posibilitate partidului controlat de domnul Plahotniuc să aibă pretenţii suplimentare în cadrul negocierilor pentru împărţirea ministerelor şi a portofoliilor în cadrul coaliţiei”, a adăugat analistul politic. Vicepreşedintele liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, a declarat că formaţiunea din care face parte nu comentează iniţiativa domnului Chirtoacă. În schimb, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a respins propunerea. 

Greul negocierilor va fi dus de către PLDM și PDM. Voci neprietenoase liberal democraților afirmă că, deși PLDM a acumulat cel mai mare număr de voturi, acest lucru nu înseamnă însă că ei vor dicta regulile de joc. ”De data asta, pentru ca alianța să existe, liberal democrații vor trebui să cedeze foarte mult”, notează Gabriel Călin. Să fim serioși! Liberal democrații vor face dovada flexibilități tot atât de mult cât o vor face și ceilalți partenerii de negociere. Să nu uităm că cei trei lideri politici se cunosc deja destul de bine, au trecut prin varii experiențe, de asta nu vor mai pierde timpul în tatonări. De asta, aritmetica electorală va fi cea care va sta la baza negocierilor. 

Cât privește scorul electoral obținut de liberal democrați, trebuie spus că în această campanie electorală echipa domnului Filat a fost cea care a primit cele mai multe lovituri. Rezultatul obținut imprimă un optimism moderat. Lucru confirmat de domnul Filat la ședința Consiliului Politic Național al PLDM: Rezultatul este unul care permite R. Moldova să îşi continue parcursul european. Sigur, scorul putea fi mai bun, dar trebuie să luăm în calcul și aspectul geopolitic al campaniei, miza cea mare a oponenților fiind deturnarea cursului proeuropean al R. Moldova”, a spus Vlad Filat. 

Evident, pentru Partidul Comuniștilor moldoveni, rezultatul alegerilor parlamentare a fost deosebit de dureros. În schimb, tot mai mulți comentatori politici moldoveni afirmă că formațiunea politică condusă de domnul Voronin, nu trebuie exclusă din ecuația pentru formarea noii guvernări.Ar fi bine ca Partidul Comuniştilor cumva să fie implicat într-o eventuală formulă de colaborare. Este nevoie de o susţinere politică puternică a parcursului european. Pe de altă parte şi Partidul Comuniştilor trebuie să vină cu un mesaj clar, nu mai este loc de duplicităţi”, consideră Vitalie Catană.

Iată de ce întâlnirea recentă avută de domnul Voronin cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola poate face parte dintr-un proces de tatonare a disponibilității comuniștilor moldoveni de a participa la votarea peste doi ani a șefului statului moldovean. Cu siguranță, echipa de negociatori ar trebui să țină cont nu numai de interesul formațiunilor politice din care fac parte dar și de interesul mai larg al statului moldovean. Dacă nu își doresc alegeri parlamentare anticipate peste doi ani, atunci când expiră mandatul președintelui Nicolae Timofti, cele trei formațiuni politice ar trebui să ofere de pe acum echipei condusă de domnul Voronin conducerea unor instituții de control în statul moldovean (Curtea de Conturi, Comisia Națională pentru Integritate etc). 

Chiar dacă sunt principalii perdanți ai acestor alegeri, importanța comuniștilor moldoveni crește în mod exponențial. În condițiile în care socialiștii moldoveni reprezintă vocea Rusiei în Moldova, comuniștii nu mai pot fi neglijați – ei se transformă într-o opoziție constructivă care ar putea oferi susținere pentru funcționarea viitorului guvern.

Așa că, PCRM-ul își merită coliva. Fie ea și guvernamentală!

marți, 2 decembrie 2014

CE A FUMAT LA KREMLIN DOMNUL DODON?



Jurnaliștii ruși au titrat că Federația Rusă a pierdut Republica Moldova”. Este titlul unui articol publicat pe 1 decembrie 2014, la o zi după alegerile parlamentare desfășurate în spațiul dintre Prut și Nistru, pe site-ul rusesc Gazeta.ru. Potrivit jurnaliștilor ruși, decalajul dintre moldovenii care susțin o apropiere de Rusia și cei care sunt pentru integrarea europeană a fost unul minim. Păi dacă a fost atât de mic cum oare de s-a pierdut printre degete Moldova? Ori poate Kremlinul a fumat ceva stricat și doar s-a făcut că-i pierde pe moldoveni? 

Rogozin afirmă că rezultatele alegerilor parlamentare nu reflectă în totalitate alegerea cetățenilor moldoveni. Pe contul lui de Facebook, vicepremierul rus a notat că în cazul în care autoritățile moldovene ar fi creat mai multe condiții imigranților moldoveni care lucrează în Rusia să voteze și nu l-ar fi scos din cursa electorală pe Usatâi, partidele de stânga ar fi câștigat alegerile, iar vectorul european ar fi fost compromis. Mărturisirea domnului Rogozin vine să ne spună ce au intuit din timp serviciile de inteligență moldovene – că proiectul domnului Usatâi era în strânsă legătură cu cel al domnului Dodon. 

Dovada vine și de la președintele socialiștilor moldoveni. Domnul Dodon are aceiași opinie ca și Rogozin – în condițiile în care mai mulți cetățeni de peste hotare nu au putut să voteze, legalitatea alegerilor parlamentare ar putea fi pusă sub semnul întrebării. Liderul socialist a cerut demisia ministrului de externe și a membrilor Comisiei Electorale Centrale. Doar că oficialii de la OSCE, care au stat cu ochii pe desfășurarea alegerilor, au declarat că acestea s-au desfășurat într-un mod corect.

Rezultatul surpriză avut de către Partidul Socialiștilor, de la un partid de buzunar, la aproape 21 la sută din voturi este explicat de comentatorii politici ai portalului Context Politic, prin faptul că această formațiune a preluat o parte din voturile comuniștilor moldoveni și cele ale partidului Patria. O afirmație corectă. Dar și dovada clară a faptului că  alegătorii supărați, de ciudă pentru baterea pasului pe loc, au tras apa peste partidele pro-europene.

Izbânda socialiștilor moldoveni este o victorie a la Pirus, mandatele comune obținute de către Partidul Socialiștilor și cele ale Partidului Comuniștilor sunt insuficiente pentru a avea majoritatea necesară instituirii viitorului Cabinet de Miniștri. Potrivit datelor electorale, socialiștii au obținut 25 de mandate iar comuniștii 21. Liberal democrații au obținut 23, Partidul Democrat din Moldova 19, iar Partidul Liberal - 13. Aritmetica parlamentară ne arată că pro-europenii moldoveni au deja 55 de mandate fața de cele 46 ale pro-rușilor. Potrivit informațiilor Comisiei Electorale Centrale, cele cinci formațiuni politice care au acces în Parlament vor beneficia de redistribuirea a peste 220 de mii de voturi ceea ce constituie circa 16 la sută dintre voturile valabil exprimate adică 18 mandate.

Ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, care pe data de 1 decembrie, a efectuat o vizită de lucru la Chişinău a spus că rezultatul alegerilor parlamentare desfăşurate în Moldova arată că există un vot majoritar proeuropean al cetăţenilor acestei ţări, deci partidele pro-europene ar trebui să formeze majoritatea parlamentară şi să desemneze noul guvern. Binecuvântarea diplomației românești a fost auzită repede. 

Într-o conferință de presă, liderul social democraților de la Chișinău, Marian Lupu, a declarat că rămânem uniți într-o alianță pentru viitorul european al Moldovei”. La orele prânzului, după discuții avute cu președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, liderul Partidului Democrat Liberal din Moldova, Vlad Filat a declarat că discuțiile pentru  formarea unei coaliții pro-europene cu Partidul Democrat și Partidul Liberal trebuie să înceapă cât mai rapid.
Liderul liberal, Mihai Ghimpu s-a lăsat așteptat, dar și domnia sa a declarat cu subiect și predicat că partidul Liberal va face participa la formarea coaliției pro-europene alături de Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat. Anterior, domnul Ghimpu condiționa participarea la formarea unei coaliții prost electorale alături de PD și PLDM de numirea primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, în funcția de premier a Republicii Moldova. „Vom demonstra că am învățat din greșeli în perioada fostei guvernări. Vom demonstra Uniunii Europene că noi putem schimba lucrurile din RM. Și să le demonstrăm cetățenilor că nu banul este cel mai important”, a precizat liderul liberalilor moldoveni.

Cele trei formațiuni politice sunt condamnate să formeze coaliția pro-europeană. Cert este că atât liderii societății civile din Republica Moldova, cât și liderii europeni nu vor mai fi disponibili să închidă ochii la eventualele derapaje de la democrație ale viitoarei coaliții de guvernare. Iar acest lucru ne spune că istoriile despre principii și valori” nu vor mai fi tolerate iar la următoarele alegeri vor trage apa cu toții. De asta una din lecțiile pe care partidele de centru-dreapta trebuie să demonstreze că le-a învățat este cea care ține de reînnoirea metodelor de guvernare, a mesajelor de guvernare, dar şi a echipelor cu care vor guverna. 

Nu știm sigur ce au fumat jurnaliștii de la Moscova atunci când au afirmat că Federația Rusă pierde Moldova. Va mai trece ceva apă pe Prut până când rușii vor pune sare pe coada Moldovei. Știm însă că ministrul economiei, domnul Adrian Candu a invitat investitorii ruși să procure un șir de obiective strategice din Republica Moldova. Într-un interviu pentru RIA Novosti, domnia sa a spus că ruşii ar putea participa la eventuala privatizare a Moldtelecom, la privatizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice RED Nord şi RED Nord-Vest, dar şi a Căilor Ferate din Moldova. 

Cu certitudine, noua administrație de la Cotroceni va sta cu ochii larg deschiși asupra acțiunilor pe care le vor face pe viitor Chișinăul. Atât președintele nou ales, Klaus Iohannis, care a fost la Chișinău cu un mesaj de susținere pentru formațiunile pro-europene, dar și alte instituții europene nu vor accepta ca obiectivele strategice moldovene să intre pe mâna investitorului rus.
Altfel, vom crede că fumurile Kremlinului i-au molipsit, ferească D-zeu, și pe cei de la București.

FOTO - Internet

vineri, 28 noiembrie 2014

BĂTĂLIA PENTRU MOLDOVA. RUSIA ÎN RELATIVĂ OFENSIVĂ. ROLUL PREȘEDINTELUI IOHANNIS

Republica Moldova se indreapta spre alegeri dramatice, cu un rezultat imprevizibil, dar decisiv pentru viitorul tarii. "Sansele formatiunilor politice proeuropene, aflate acum la guvernare, de a forma viitorul cabinet de ministri sunt egale cu cele ale partidelor proruse si pro Uniunea Vamala", a explicat jurnalistul postului National FM Chisinau Victor Nichitus.Partidele proruse sunt puternic sustinute de Moscova: "Proiectul rus, Dodon-Usatai, a beneficiat de o masiva sustinere financiara din partea unor cercuri din Federatia Rusa. (...) Renato Usatii are relatii cu FSB-ul rusesc. (...) fotografii ale presedintelui rus Putin impreuna cu Dodon au impanzit panourile electorale din Republica Moldova."

In aceste conditii, vizita la Chisinau a lui Klaus Iohannis este foarte importanta si in sprijinul proeuropenilor, apreciaza Victor Nichitus.

Republica Moldova se indreapta spre alegeri decisive pentru viitorul ei. Ce prezenta si ce rezultat anticipati?

Alegerile parlamentare care vor avea loc in Republica Moldova pe 30 noiembrie vor da majoritatea parlamentara care ar trebui sa ofere viitorul guvern. Semnalele date de catre sondajele de opinie sunt contradictorii si par a anunta usoare dificultati politice.

Cifrele arata ca nicio formatiune politica nu are posibilitatea sa isi asume viitoarea guvernare. Noul cabinet de ministri va fi rezultatul unui compromis politic a cel putin trei partide. Sansele formatiunilor politice proeuropene, aflate acum la guvernare, de a forma viitorul cabinet de ministri sunt egale cu cele ale partidelor proruse si pro Uniunea Vamala.

Este dificil de estimat aranjarea post electorala a scenei politice din Republica Moldova. Cert este ca o prezenta mai mare ar avantaja partida europeana. La fel de sigur este faptul ca Partidul Comunistilor din Republica Moldova a devenit o formatiune politica cheie care si-ar putea asuma rolul de joker.

Care sunt partidele care joaca pe cartea Rusiei?

Prezent la masa rotunda cu tema "Alegerile parlamentare din 30 noiembrie si perspectivele europene ale Republicii Moldova", analistul politic al Fundatiei Jamestown si Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, a declarat ca, "pentru indeplinirea planului de a opri Moldova din drumul ei european, Moscova ii are ca aliati in Republica Moldova pe Igor Dodon si Renato Usatii". O afirmatie corecta.

Vizibila sustinere de care beneficiaza echipa socialistilor, conexiunile cu FSB-ul de care este banuit domnul Usatai (declaratia apartine ex-directorului interimar al SIS, Valentin Dediu) ne fac sa credem ca se incearca intrarea formatiunilor proruse in Parlamentul de la Chisinau pentru ca, din interior, sa se reuseasca divizarea viitorului legislativ moldovean si stoparea apropierii Moldovei de Uniunea Europeana.

Comportamentul PCRM dupa data de 30 noiembrie reprezinta o mare enigma. Nimeni nu stie cu adevarat care vor fi intentiile post electorale ale comunistilor moldoveni. Comportamentul comunistilor va fi dictat de aritmetica parlamentara.

Mesajul public lansat de catre echipa condusa de liderul PCRM, Vladimir Voronin, este ambiguu. Comunistii moldoveni s-au debarasat de aripa radicala si au renuntat la demersurile de denuntare a Acordului de Asociere, cerand doar ajustarea unor prevederi ale acestuia.

De asemenea, domnul Voronin a declarat recent ca exclude o eventuala coalitie post-electorala cu Partidul "Patria" si cu Partidul Socialistilor condus de Igor Dodon. O asemenea alianta ar scoate Republica Moldova de pe orbita de apropiere de Uniunea Europeana. La randul lor, liderul PLDM, Vlad Filat, si cel al PDM, Marian Lupu, au anuntat ca nu vor face coalitie cu echipa condusa de Vladimir Voronin.

Fortele politice proeuropene capteaza electoratul proeuropean urban al R.Moldova?

Succesele europene ale Chisinaului, multe produse prin ricoseu din criza ucraineana, au o greutate electorala destul de redusa. Firavele resurse de europenitate existente in Republica Moldova nu au reusit sa linisteasca pe deplin temerile cetateanului referitoare la perspectiva locurilor de munca si dependentele economice.

Societatea moldava nu a atins gradul de modernitate europeana care sa constientizeze importanta optiunii din 30 noiembrie. Batalia electorala, care in mediul urban este una a principiilor, in mediul rural s-a transformat in batalia pentru o farfurie cu mancare, pentru un ceas ori pentru pastrarea locului de munca.

Chisinaul, mai conectat la retelele informationale, este preponderent locul in care prezenta la vot este medie. Dar Chisinaul nu inseamna Moldova! De asta pe ultima suta de metri a campaniei electorale, toti liderii formatiunilor politice se afla in provincie.

Faptul ca premierul Leanca l-a sustinut pe Victor Ponta la prezidentialele din Romania va avea efect asupra parlamentarelor din R Moldova?

Sustinerea pe care a aratat-o premierul Leanca prezidentibilului PSD in Romania nu va afecta scorul electoral al PLDM. Mobilizarea fara precedent la vot a cetatenilor romani cu domiciliul in Republica Moldova va contribui la pastrarea unei prezente la urne relativ ridicata. Estimez ca in acest an prezenta la vot va fi de aproximativ 60%.

Observatori independenti atrag atentia ca noile partide proruse au beneficiat de bani foarte multi, probabil rusesti, reflectati intr-o campanie media foarte puternica.

Proiectul rus, Dodon-Usatai, a beneficiat de o masiva sustinere financiara din partea unor cercuri din Federatia Rusa. Cresterea in popularitate a domnului Usatai s-a realizat prin organizarea concertelor oferite gratis la care au participat importante nume ale muzicii usoare din Federatia Rusa. Costul de participare al acestor artisti la concerte a fost urias.

Fostul director interimar al Serviciului de Informatii si Securitate, Valentin Dediu, afirma la postul de radio National FM din Chisinau ca Renato Usatii are relatii cu FSB-ul rusesc. La randul sau, liderul socialistilor moldoveni, Igor Dodon, beneficiaza de suportul Kremlinului, fotografii ale presedintelui rus Putin impreuna cu Dodon au impanzit panourile electorale din Republica Moldova.

Bani uriasi au facut posibila prezenta in staff-urile de campanie ale acestor formatiuni politice a unor buni consultanti de imagine. Cu siguranta cateva mandate vor intra la zestrea partidei antieuropene proruse.

Ce rol poate avea victoria lui Klaus Iohannis asupra alegerilor din R.Moldova?

Victoria lui Klaus Iohannis poate insufla, pe finalul campaniei, o mobilizare a votantilor proeuropeni. Romania poate ajuta ca Republica Moldova sa tina carma dreapta. Nu intamplator, in prima convorbire telefonica avuta cu presedintele ales Klaus Iohannis, dupa victoria din 16 noiembrie, cancelarul Angela Merkel a precizat cat de importanta poate fi Romania pentru mentinerea Republicii Moldova pe orbita Uniunii Europene. Dupa vizita la Chisinau a presedintelui ales al Romaniei, sansele proeuropenilor de la Chisinau cresc semnificativ.

Ce spune numarul foarte mare de candidati, 23 partide si 3 independenti, despre viata politica din R. Moldova?

Numarul mare de concurenti electorali ne vorbeste despre imaturitatea sistemului de partide din Republica Moldova, dar si despre autoaprecierea excesiva a politicienilor moldoveni. Cele 23 de partide reprezinta dovada vie a fragmentarii politice existente, dar si a faptului ca Moldova este foarte tanara.


Interviu acordat pentru postalul ziare.com

http://www.ziare.com/europa/moldova/batalia-crunta-pe-r-moldova-rusia-in-ofensiva-ce-rol-poate-avea-iohannis-interviu-1335424

Fotografia apartine portalului Hotnews.ro

joi, 27 noiembrie 2014

MOLDOVA ȚARA NIMĂNUI? ORI JUDECĂTORII VOR DEMONSTRA CĂ NU?



Membrii Comisiei Electorale Centrale au solicitat miercuri, 26 noiembrie, Curţii de Apel Chişinău să anuleze hotărârea prin care a înregistrat anterior Partidul "Patria" în cursa electorală. Cererea vine cu patru zile înainte de data de 30 noiembrie, data fixată pentru alegerile parlamentare din republica Moldova. Membrii Comisiei Electorale au luat această decizie în baza unei sesizări primite de la Inspectoratul General al Poliţiei, în care se menţionează că reprezentanţii Partidului "Patria" ar fi cumpărat mai multe bunuri, cu bani primiţi din străinătate.
Reprezentanții CEC au declarat că au fost sesizați de către Ministerul de Interne despre faptul că peste 8 milioane de lei (echivalentul a 450 de mii de euro), cu proveniență din Federația Rusă, au fost folosiți în campania electorală de către concurentul electoral Partidul "Patria". "Un temei rezonabil de a declanşa procedura de anulare a înregistrării listei de candidaţi al concurentului electoral Partidul "Patria" ", a declarat Vasile Gafton, membru al CEC.

Reprezentantul Partidului "Patria" la CEC, Mihai Buşuleac, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de decizie: "Cerem, în urma examinării acestei probleme, să ne oferiţi documentele respective ca să putem să ne expunem opinia asupra acestui subiect."

Desigur, viteza fulgerătoare cu care șapte membri ai Comisiei Electorale Centrale au votat pentru solicitarea anulării partidului finanțat de către domnul Usatâi ar putea trezi nedumeriri. Am putea spune că partea învinuită nu a primit suficient timp pentru a își pregăti apărarea. Dar domnul Usatâi a răspuns destul de greu la întrebările care se refereau la proveniența uriașelor sume de bani folosite pentru organizarea concertelor de binefacere care s-au desfășurat pe întreg teritoriul Republicii Moldova cu mult timp înainte de declanșarea campaniei electorale. Și asta nu se uită. La fel cum nu s-a uitat că, e destul de greu pentru persoanele cu venit mediu, să doneze șase milioane de lei, așa cum arată ultimul raport financiar prezentat la CEC. 

Cu siguranță, severa măsură a membrilor CEC se datorează și faptului că angajații Departamentului Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații împreună cu cei ai Procuraturii Generale au descoperit în mai multe locații ale organizației extremiste „Antifa”, un întreg arsenal de arme, explozibil și bani. Procurorii moldoveni au afirmat că organizaţia pregătea scenarii de destabilizare a situației din Moldova după alegerile parlamentare din 30 noiembrie. O parte din liderii „Antifa” se regăsesc și pe lista electorală a Partidului „Patria”. 

Prezent la masa rotundă cu tema „Alegerile parlamentare din 30 noiembrie și perspectivele europene ale Republicii Moldova”, analistul politic al Fundaţiei Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, a declarat că, ”pentru îndeplinirea planului de a opri Moldova din drumul ei european, Moscova îi are ca aliați în Republica Moldova pe Igor Dodon şi Renato Usatîi”. O afirmație corectă. Vizibila susținere politică de care beneficiază echipa socialiștilor, conexiunile cu FSB-ul de care este bănuit domnul Usatâi, declarația aparține ex-directorului intermar al SIS, Valentin Dediu ne fac să credem că membrii Comisiei Electorale Centrale au procedat corect.

Într-o interceptare audio, plasată de curând pe Internet, din care se recunoaște ușor vocea domnului Usatîi, domnia sa afirma că promovează interesele Moscovei în Republica Moldova și că, pentru a nu-i fi închisă afacerea din Federația Rusă, împarte jumătate din profitul realizat cu agentura serviciilor de inteligență rusești. Replica domnului Usatâi la această secvență audio a fost destul de cinică –  am cunoștiințe în domeniu dar nu sunt agent. „Am demonstrat de mai multe ori că am cunoștințe în acest domeniu, dar nu sunt și nu am fost niciodată agent. Am contactat cu mai multe persoane din domeniul serviciilor speciale”, a declarat presei moldave domnul Usatâi. 

Poate domnul Usatâi spune adevărul. Poate nu. Este treaba serviciilor de inteligență moldovenești să descopere unde, când și de ce domnia sa spune adevărul ori minte. Cu certitudine însă, neparticiparea partidului „Patria” la votul din 30 noiembrie îl lasă fără partener de coaliție parlamentară pe liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon.  
Liderul socialist a declarat că regretă această excludere pentru că  ”această formațiune politică era partenerul nostru de coaliție parlamentară cu care am fi putut realiza obiectivele noastre politice. Obiectivele politice anunțate de domnul Dodon se referă la integrarea Moldovei în Uniunea Vamală.

Tocmai pentru evitarea scenariului pregătit de Dodon și Usatâi, în prima convorbire telefonică avută cu preşedintele ales Klaus Iohannis, după victoria din 16 noiembrie, cancelarul Angela Merkel a precizat că România este foarte importantă pentru menţinerea Republicii Moldova pe orbita Uniunii Europene. De asta, la 28 noiembrie, în prima vizită la Chișinău, președintele ales al României va discuta cu factorii de decizie moldoveni despre viitorul european al Moldovei și nu va vorbi despre posibila decuplare a statului moldovean de Europa.

Excluderea unui concurent din competiția electorală este o măsură excepțională. Pe 27 noiembrie, judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău vor trebui să se expună pe acest caz. Nu știu ce vor face domniile lor. Știu că, pentru a își apăra democrația greu cucerită, Letonia, Lituania și Estonia au exclus din cursa electorală formațiunile politice cu discurs extremist. Sper ca în rațiunea judecătorilor moldoveni să se țină cont de experiența țărilor baltice, de normele legale, de controversatele acțiuni ale domnului Usatâi dar și de precedentul pe care îl vor crea. La vremuri tulburi se impun măsuri excepționale! 

Altfel, nepăzită de nimeni, Moldova va ajunge să fie un sat fără câini în care cineva va face tot ce își va dori.