Protestele
organizate de opoziția extraparlamentară în fața Parlamentului Republicii
Moldova au scos în evidență faptul că aceste formațiuni politice nu mai au
suficientă forță de mobilizare. Partidul Platforma Demnitate și Adevăr,
Partidul Acțiunea Socială și Partidul Liberal Democrat din Moldova, împreună cu
16 ONG-uri au mobilizat pentru aceste proteste mai puțin de o sută de
participanți. De aici.
Puținătatea persoanelor care și-a exprimat dezacordul față de sistemul
electoral mixt i-a oferit prilejul președintelui Partidului Democrat din
Moldova, domnul Plahotniuc, să afirme că nici organizatorii nu își numesc
acțiunile ca fiind proteste – ci flash-mob-uri – și că,”e rușinos să te ascunzi după fusta unor ONG-uri”. Liderul democrat a subliniat însă că Partidul Democrat respectă
dreptul oricui de a-şi expune opinia, inclusiv celor puțini care protestează.
Manifestanții, prin vocea
domnului Dumitru Alaiba, au spus că nu se lasă intimidați de sarcasmul liderului
democrat și au declarat că determinant nu este numărul de persoane care protestează
ci faptul că aceste persoane au o altă părere. Dumitru
Alaiba, care este președinte al Centrului de Politici și Reforme, a accentuat
că societatea civilă trebuie să iasă la protest.De
aici.
Enunțul
făcut de domnul Alaiba, că numărul celor care protestează nu ar fi important, face
trimitere la principiul potrivit căruia voinţa majorităţii, elementul fundamental al democrației, este acceptată ca voinţă
generală doar atunci când decizia adoptată nu lezează în mod considerabil drepturile
minorității. Domnul Alaiba cunoaște desigur că, într-o democrație majoritatea hotărăşte, iar minoritatea se supune. Legitimitatea deciziei majorităţii derivă din tratamentul
politic egal al tuturor cetăţenilor statului.
Mediile
moldovene au constatat însă că ONG-urile care s-au declarat împotriva
modificării sistemului electoral existent, au diferite afiliați cu Partidul
Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiunea Socială și Partidul Liberal
Democrat din Moldova, formațiuni politice care, la rândul lor, se declară
împotriva reformei Codului Electoral. Arcadie Barbăroșie, directorul executiv
al Institutului de Politici Publice, a fost unul din fondatorii Platformei
Demnitate și Adevăr, organizație care s-a transformat în partid politic. Soția domnului
Barbăroșie este vicepreședinte al Partidului Acțiunea Socială condus de doamna Maia
Sandu. Domnul Victor Chirilă, președintele Asociației pentru Politică Externă,
a deținut funcția de consilier al fostului premier Vlad Filat. Domnul Alaiba, actualul
președinte al Centrului de Politici și Reforme, a deținut funcția de șef
al Secretariatului Consiliului Economic al Prim-ministrului Filat. Sunt,
sau nu, compromiși politic acești lideri ai societății civile?
Domnul
Alaiba este unul dintre activiștii civici care poartă amprenta politicului. Din
2009 până în 2015 domnia sa s-a aflat alături de guvernarea PLDM. Domnia sa
este cel care ne asigura, în anul 2013, de la înălțimea funcției economice deținute
în structurile guvernamentale, că decizia
de a ceda pachetul majoritar de acțiuni al Băncii de Economii este una corectă
și că banca nu va fi furată – la „Banca de Economii va fi bine”. „Indiferent de
ce spun oportuniştii din politica noastră, Banca de Economii va fi bine. Eu
sunt sigur. Statul niciodată nu a permis şi nu va permite probleme la BEM”,
nota atunci domnul Alaiba.
Nu sunt mare specialist în
domeniul economiei, motiv suficient pentru a nu aborda aceste problematici. Amintesc
că domnul Alaiba, din 2009 până în 2012 a ocupat funcţia
de şef adjunct al Direcţiei politici, planificare strategică şi asistenţă
externă din cadrul Cancelariei de Stat. Ulterior a fost consilier economic al
ex-premierului Vlad Filat până în 2013, iar mai apoi a obţinut funcţia de şef
al Secretariatului Consiliului Economic al Prim-ministrului. În toţi
aceşti ani, 2009-2015, domnia sa a oferit consultanță economică guvernărilor
liberal democrate. De aici.
BERD a acordat 300 mii de euro Consiliului Economic de pe
lângă primul ministru în perioada în care domnul Alaiba a deținut funcția de
șef al Secretariatului Consiliului Economic. Raportul activității
Secretariatului Consiliului Economic dezvăluie cum a cheltuită această
impresionantă sumă. De aici.
Aflăm că domnul Alaiba își asumă faptul că Republica Moldova
a urcat, în 2014, 19 poziţii în clasamentul Băncii Mondiale, dar la câteva
luni, Banca Mondială a stopat orice colaborare cu statul moldovean. Să se fi
întâmplat asta pentru că oficialii de la Banca Mondială au aflat despre sumele
de bani pe care Federația Rusă le-a spălat prin intermediul sistemului bancar
moldovenesc?
Dacă domnul Alaiba a avut un
cuvânt de spus în îndrumarea asistenței financiare externe acordate statului
moldovean și a cunoscut tot ceea ce a făcut guvernarea liberal democrată pe
dimensiunea economică, înseamnă că, probabil, a avut cunoștiință și despre
modul în care banii acordați de către Uniunea Europeană s-au sifonat la nivel
central ori local. Probabil, din funcția deținută, domnia sa a cunoscut și
despre faptul că, din sistemul bancar al Republicii Moldova dispăreau impresionante sume de bani.
Repet, probabil. Repet, nu
sunt specialist în probleme economice ori financiar bancare. Logica spune
că, atunci când oferi consultanță economică, așa cum a făcut-o domnul Alaiba, deții
o calificare în acest domeniu. Dacă rezultatul final al acestei consultanțe este
unul prost, cel care a oferit această consultanță poartă o responsabilitate
pentru cele întâmplate. Cât de tare i-au afectat pe cetățenii moldoveni indicațiile economice pe care le-a oferit domnul Alaiba conducerii statului moldovean? Devalizarea sistemului bancar s-a petrecut în timpul în care domnul Alaiba oferea consultanță
economică guvernării PLDM. Pentru cele întâmplate, domnul Alaiba poartă, ori nu,
răspundere?
FOTO - Radio Chișinău
Protestele partidelor extraparlamentare în fața Parlamentului Republicii Moldova. Observați numărul participanților.
Marazm complet......
RăspundețiȘtergeremai nikitus specialist nu prea esti in schimb rahat esti
RăspundețiȘtergerese simte necesitate de progres
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere