Senatorul
Partidului Mișcarea Populară din România, Traian Basescu a fost ales, duminică,
25 inunie, la Chișinău, în funcția de președinte de onoare al Partidului
Unității Naționale din Republica Moldova, formațiune fondată de fostul ministru
al Apărării, Anatol Șalaru. Congresul PUN a preferat să păstreze liberă,
deocamdată, funcția de președinte, Anatol Șalaru ocupând funcția de președinte
executiv. Deputatul PMP, Constantin Codreanu, originar din Republica Moldova, a
fost ales prim vicepreședinte al acestei formațiuni politice. De aici.
La 21
iunie 2017, Ministerul Justiției din Republica Moldova a înregistrat această
formațiune în registrul partidelor. Acest lucru s-a întâmplat după ce
președintele Partidului Politic „Dreapta”, Ana Guțu, și-a prezentat demisia delegații
la Congres l-au ales în calitate de președinte executiv pe Anatol Șalaru.
Fostul președinte al Partidului „Dreapta”, Ana Guțu, a fost aleasă în
funcția de prim-vicepreședinte al PUN. De aici.
În
discursul avut la Congresul PUN, Traian Băsescu a declarat că, apariția acestei
formațiuni politice unioniste are loc în preajma zilei de 28 iunie, ziua
ocupării Basarabiei de către Uniunea Sovietică, iar acest lucru nu este
întâmplător.
Dar,
dincolo de această simbolistică, ziua de 28 iunie mai înseamnă ziua câștigării
celui de al treilea mandat la primăria Chișinău pentru Dorin Chirtoacă. În
2015, locuitorii capitalei moldovene s-au mobilizat și, la mustață, cu o diferență de 21 de mii voturi i-au acordat vot de încredere
lui Chirtoacă. Pentru candidatul
Partidului Socialist, Zinaida Greceanâi, au votat 141.929 de cetățeni.
Participarea lui Băsescu la primul
Congres al PUN și alegerea lui în calitate de președinte de onoare este un
semnal transmis electoratului pro-unionist din Republica Moldova. Ex-președintele
României are un simț politic de invidiat, a simțit oportunitatea acestei
acțiuni și, în felu-i clasic, a construit rapid. (Să sperăm că nu va dărâma la fel de ușor.)
Liberalii domnului Ghimpu, principali beneficiari
ai votului unionist, au dezamăgit. Mihai Ghimpu, la alegerile prezidențiale, nu
a putut obține un scor mai mare de 2%. Asta în condițiile în care, potrivit
sondajelor, electoratul pro-unionist din Moldova a crescut constant, ajungând
la o cifră de peste 20%.
Așa
că, era firească construcția unei alte formațiuni politice unioniste în
Republica Moldova. Mai ales că, la ultimile alegeri parlamentare din România, PMP-ul
a ajuns formațiune parlamentară și cu ajutorul voturilor cetățenilor români cu
domiciliu în Republica Moldova.
Da,
în România, Traian Băsescu nu mai este pe val. În timpul crizei financiare
mondiale, a ales să aplice măsuri de austeritate și a tăiat cu 25% pensiile și salariile bugetarilor - a
salvat statul român dar a pierdut din simpatizanți. Dar Băsescu, dă dovadă de
consecutivitate – spre deosebire de președintele Iohannis, care, încă nu a
anunțat care este proiectul de țară al României, președintele PMP nu a renunțat
la proiectul pe care l-a anunțat pe cînd era la Cotroceni – unirea cu Republica
Moldova.
Numirea deputatului PMP, Constantin Codreanu, în funcția
de prim vicepreședinte al noului partid unionist de la Chișinău este o primă
conectare al unui partid din România la viața politică din Republica Moldova. Între
Chișinău și București au mai avut loc conectări politice – oameni politici moldoveni,
(Leonida Lari, Ilie Ilașcu, Ion Hadârcă) au fost prezenți în Parlamentul de la București. Este pentru
prima dată când, în conducerea unei formațiuni politice din Republica Moldova
întâlnim un deputat prezent și în Parlamentul României. Numirea lui Codreanu în
funcție, slăbește din pozițiiile deținute de Anatol Șalaru și Ana Guțu.
Domniile lor nu au protestat, deci proiectul de constituire al PUN a fost unul
gândit, adaptat și implementat de Traian Băsescu în Basarabia, pentru Basarabia.
A nu se uita că presa moldoveană a relatat despre intâlnirile lui Anatol Salaru cu președintele
PMP. Lansarea proiectului politic al lui Băsescu la Chișinău - care, la
primirea cetățeniei moldovene, a spus că nu are nici un proiect politic pentru
Basarabia - este primul pas real, pragmatic și oprtun prin care politica
romanească se conecteaza la politica dintre Prut și Nistru.
Acest proiect poate slăbi pozițiile pe care le-au detinut
Partidul Liberal (Mihai Ghimpu) ori Partidul Național Liberal (Vitalia
Pavlicenco) ori alte minuscule partide unioniste din Republica Moldova. Daca Traian
Băsescu va avea câștig de cauză și își va rezolva problema cu cetățenia Republicii
Moldova el va fi persoana care va atrage în jurul său suficiente simpatii
politice pentru ca noul partid unionist să ajungă bine pregătit pentru
alegerile parlamentare care vor avea loc între Prut și Nistru în 2018.
Acest “entuziasm disperat al unor
oameni rezonabili cu aspiraţii unioniste şi totodată proeuropene”, (de
aici) de a saluta apariția lui Băsescu pe scena politică basarabeană, vine
să acopere necesitatea acută a moldovenilor dintre Prut și Nistru de a avea un
partid naționalist.
În eventualitatea în care Băsescu
ajunge președintele PUN, la pragul actual de 6%, indiferent de schimbarea
sau ne-schimbarea Codului Electoral, are șansa ca, în anul Marii Uniri, să îl
vedem deputat în Parlamentul Republicii Moldova. O împrejurare favorabilă,
pentru locuitorii dintre Prut și Nistru, de a fi martorii zeflemelilor și miștocărelilor
cu care, fostul președinte al României, și-a obișnuit simpatizanții.
Dincolo de afirmațiile făcute de Ion Ceban, purtătorul de
cuvânt al Președinției moldave, care a spus că „apucăturile bădărănești vor fi penalizate politic” (de aici), rămâne să vedem care va fi răspunsul
președintele Dodon!
OPORTUNÍSM s. n.
Atitudine lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-și
satisface interesele personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii
și păreri potrivite momentului. – Din fr.
opportunisme.
PS
Punctul de vedere al presedintelui Igor Dodon
Cu privire la comentariile lui Traian Băsescu, pot preciza următoarele:
Prin declarațiile și acțiunile lui Băsescu, care a fost președinte român două mandate, se confirmă bănuielile noastre că o parte însemnată a clasei politice de la București dorește lichidarea statalității moldovenești. Băsescu este unul dintre cei mai radicali și mai ridicoli exponenți ai unionismului, dar nu este unicul. Sunt mulți ca el.
Campania propagandistică „Basarabia – pămînt românesc” a fost lansată pe timpul lui Băsescu. El în mod deschis a susținut și continuă să susțină partidele extremiste și antistatale din Republica Moldova.

Toată această propagandă unionistă a dăunat mult relațiilor de
încredere între Chișinău și Tiraspol. Dar tocmai acesta e unul dintre
obiectivele unioniștilor – să nu permită reîntregirea Republicii
Moldova, fiindcă o Moldovă reîntregită nu va putea fi anexată la
România, iar trupele NATO nu vor putea ajunge pe Nistru.
Iată de ce eu insist asupra interzicerii prin lege a unionismului și pentru tragerea la răspundere a celor care organizează campanii și acțiuni de lichidare a statului Republica Moldova. În orice țară care se respectă există pedeapsă penală pentru așa activități.
Există însă un aspect pozitiv în toată această istorie cu Băsescu.
Traian Băsescu obișnuiește să-și îngroape proiectele politice pe termen lung. A falimentat politic în România, unde este anchetat penal.
La Chișinău au falimentat zgomotos adepții lui liberali: Ghimpu și Chirtoacă.
La fel de rușinos vor falimenta actualii unioniști în frunte cu Ana Guțu și Anatol Șalaru.
În Moldova, unioniștii s-au autocompromis de fiecare dată. Așa va fi și de acum încolo, inclusiv cu ajutorul unora ca Băsescu.
Apropo, lui Băsescu nu i-a reușit să devină cetățean al Republicii Moldova. Am contribuit personal la acest lucru. Eu sunt convins că asemenea personaje negative nu merită cetățenia statului nostru.
Și, din punct de vedere legal, cetățenii străini nu pot fi membri de partid si nici nu pot fi lideri de partid înregistrat la Chișinău.
Nu știm ce vrea Băsescu mai mult: să facă politică în Moldova, sau să fugă de răspunderea penală din România, unde el are mari probleme legate de corupție și abuz de putere.
Eu încurajez justiția din România să-l ajute pe Băsescu să facă Unirea și alte uniri în pușcărie.

Se pare ca oligarhii de la Chisinau au dat deja comanda analistilor si expertilor platiti de ei sa inceapa discreditarea lui Basescu :))
RăspundețiȘtergereStimate domn, Traian Basescu este un personaj pe care l-am criticat, dar si laudat, cand a fost nevoie, de prinb 2012. Urmariti blogul! :)
Ștergere