Săptămâna
aceasta s-a încheiat vizita misiunii FMI la Chișinău. Guvernul Filip a încercat
să încheie un acord de finanțare din partea FMI, acord pe care guvernele
precedente (Gaburici, Streleț) nu au reușit să îl realizeze. Pe de altă parte,
printr-o scrisoare deschisă, doamna Maia Sandu, fost ministru al învățământului
în guvernele precedente, a solicitat FMI să nu finanțeze Republica Moldova. Anterior,
(pe vremea când premierul PLDM, Valeriu Streleț nu a reușit semnarea unui acord
cu FMI) doamna Sandu afirma că un acord cu FMI este esențial pentru Moldova și
acuza de iresponsabilitate doleanțele socialiștilor moldoveni ca Moscova să
înăsprească sancțiunile împotriva Moldovei. Ipocrizie ori campanie electorală?
Premierul
Filip, care știe cel mai bine necesitățile statului moldovean a spus că blocarea
relansării finanțării statului moldovean ar fi periculoasă cetățenilor ei: "Lipsa unui
acord cu FMI ar însemna și lipsa altor finanțări străine, iar acest lucru ar putea duce la un blocaj economic extrem de periculos, inclusiv la o criză socială profundă. Vă rog, renunțați la discursuri demagogice, nu mai puneți mai
presus de interesul țării, interese politice cinice, care ar putea afecta
cetățenii pe termen lung", a declarat Pavel Filip.
Cu
câteva ore înaintea anunțării rezultatelor vizitei delegației FMI la Chișinău,
jurnaliștii de la Sputnik.md
anunțau că autoritățile moldovene ar fi primit un răspuns negativ din partea
reprezentanților FMI. Nimic mai fals! Într-o conferință de presă comună,
premierul Filip și șefa delegației FMI pentru Moldova au lăsat să se înțeleagă
că, după negocierile tehnice care vor avea loc la Washington, va fi semnat un
acord.
Unul
dintre ideologii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, deputatul
Bogdan Țârdea, nota pe Facebook că, în contextul în care FMI nu ar încheia
acordul de finanțare pentru Moldova, oficialii moldoveni ar
trebui să își îndrepte atenția către Federația Rusă ori China. Se pare că
acesta este motivul pentru care, în presa rusă, a apărut oferta Federației Ruse
adresată Chișinăului. Este vorba de cele 14
puncte conținute în Foaia de Parcurs oferită de Moscova vicepremierului
Octavian Calmâc. Cotidianul rus Kommersant, a
publicat o sinteză a listei de măsuri pe care Moscova le-a propus oficialilor
moldoveni pentru a restabili relațiile comerciale cu Rusia. "Doar
unele dintre cele 14 puncte sunt cu adevărat tehnice, restul cerinţelor au
caracter geopolitic și se referă la punerea în aplicare a diferitelor acorduri
semnate de Moldova în cadrul CSI, acorduri care contravin Acordului moldovenesc
de Asociere la UE", scrie Kommersant.
În
acest larg tablou, declarațiile lui Gofman au picat bine celor care, la București
ori Bruxelles, nu cred în capacitatea oficialilor moldoveni pentru reformă. Devine
clar că spectacolul mediatic al cărui protagonist este Gofman face parte
dintr-un scenariu regizat în afara Republicii Moldova și a avut drept scop final
nu atât descreditarea domnului Plahotniuc cât descreditarea guvernului condus
de domnul Filip. Repet – declarațiile colonelului Gofman arată că stabilizarea
politică și economică a statului moldovean neliniștește, acesta este motivul
pentru care startul campaniei electorale pentru prezidențiale a fost dat mult
mai devreme. Nu m-aș mira ca peste un timp să aflăm că acest scenariu a fost
scris de către controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, cel care, pe
timpuri, a reușit să îl “planteze” pe Gofman la CCCEC, iar pe fratele lui, la BEM, unde
peste un timp a ajuns consilierul lui Gacichevici, (fostul președinte al BEM).
Ce va
urma? Doamna Vladkova-Hollar, șefa delegației FMI pentru Moldova a fost clară –
au mai rămas de convenit, la nivel de experți, doar câteva aspecte tehnice.
Hotărârea politică a fost luată - acordul va fi semnat.
Experții
de la FMI au înțeles că, în lipsa unui acord de finanțare autoritățile
moldovene ar fi fost puse în dificila situație de a găsi soluții. În încercarea de a
redeschide piața rusă pentru produsele moldovenești decidenții moldoveni ar fi trebuit să accepte
Foaia de Parcurs prezentată de domnul Rogozin. La
sfârșitul lunii iulie o delegație condusă de către viceministrul moldovean al
economiei, domnul Vitalie Iurcu se va deplasa la Moscova pentru a negocia
conținutul Foii de Parcurs. În actualele condiții, cu o mare probabilitate
ca FMI-ul să acorde linie bugetară
Moldovei, oficialii moldoveni vor avea o capacitate mai mare de rezistență în fața rușilor și
nu vor fi dispuși să facă cedări. Ne-prietenii Moldovei își doreau ca,
în lipsa unui acord cu FMI, delegația moldovenească să fi fost demoralizată,
iar asta ar fi făcut să fie o pradă mai ușoară presiunilor ursului rus. Cu moralul la pământ, probabil, oficialii moldoveni ar fi fost de acord cu includerea unor
puncte cât mai dezavantajoase Moldovei în Foaia de Parcurs prezentată Moldovei de Rogozin, un traseu care la
final ar fi dus către federalizarea statului moldovenesc. Un asemenea semn de slăbiciune
ar fi dat apă la moara lui Platon, Țopa, ori Năstase care, în acest mod, ar fi câștigat
importante puncte electorale.
Repet
– decizia politică spune că acordul cu FMI va fi semnat. Recent, la întâlnirea
avută cu premierul Filip, ambasadorul
României la Chișinău, domnul Daniel Ioniță, a spus că progresele guvernului de
la Chișinău sunt apreciate atât la București cât și în alte capitale europene. Exact acest lucru a fost văzut și de către
delegația FMI. Descifrate, afirmațiile domnului Ioniță înseamnă că imediat după
semnarea acordului vor veni și banii promiși de statul român.
Disponibilitatea FMI de a deschide linie de finanțare pentru Moldova schimbă rezultatul ecuației geopolitice din regiune. Desigur reformele structurale cerute de FMI ar putea fi dureroase dar, după anexarea Crimeei, atentatele teroriste din Franța și lovitura de stat din Turcia observăm că lumea pe care am știut-o cu toții devine din ce în ce mai fluidă. Schimbările structurale cerute de FMI ar putea fi singura opțiune viabilă pentru Moldova. Ne-prietenii
Moldova au mizat greșit, echipa Platon/Gofman a pierdut iar federalizarea
Moldovei se amână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu