Cât
de bine este cunoscută activitatea socială a Bisericii Ortodoxe din Moldova? Ar
trebui ea popularizată ori nu? În Evanghelia după Matei, referitor la asemenea
tip de activitate, stă scris destul de clar: ”Când faci milostenie, să nu ştie
stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău,
Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 2-4).
Nu
vom găsi prea multe date statistice care ar putea să descrie implicarea
Bisericii în proiecte sociale. Acest lucru nu înseamnă că ea nu există. Știm că
există cantine sociale, centre de zi pentru copii, centre de zi pentru
persoanele în vârstă, că pe lângă fiecare eparhie există centre de informare și
de consiliere a celor aflați în nevoi. Undeva, toată această statistică este
contabilizată, dincolo de ea mai există și activitatea multiplelor asociații
creștin ortodoxe care își susțin propriile programe sociale.
De ce
aduc aminte despre implicarea Bisericii Ortodoxe din Moldova în proiectele
sociale? Pentru că la 1 martie Ministerul
Muncii, Protecției Sociale și Familiei a semnat un memorandum de colaborare cu
Biserica. Un parteneriat care poate contribui la consolidarea statutului și
rolului familiei în societate și la
promovarea unor politici de suport a familiilor în situație de dificultate.
Presa din
Republica Moldova nu a reflectat activitatea filantropică a Bisericii
moldovenești și nici implicarea ei în proiecte sociale. În schimb, instituțiile
mass media au difuzat mai multe informații referitoare la acuzații de corupție
a unor înalți prelați ai Bisercii precum și acuzații de evaziune fiscală.
Documentul de parteneriat semnat de
către Ministerul Municii și Biserica Ortodoxă din Moldova vine să-le ofere
clericilor dreptul de asumare a dimensiunii sociale? Ori poate, în timp, vom fi
martorii unei explozii a serviciilor sociale de pe lângă Biserică care, din
complementare celor oferite de stat vor deveni un substitut al acestora?
Din documentul semnat la 1 martie aflăm
că cele două părți semnatare, Ministerul Muncii și Biserica, se angajează să
contribuie la consolidarea instituției familiei, valorilor maternității,
paternității și susținerea respectării drepturilor copiilor. De asemenea, să
promoveze politicile de protecție a familiilor aflate în dificultate,
familiilor nevoiașe, copiilor orfani, bătrîni solitari și persoane cu
dizabilități. “ Pornind de la ideea că familia este mediul natural și optim pentru
creșterea și bunăstarea copilului, în calitatea mea de reprezentant al
statului, îmi exprim convingerea că există un mare potențial de colaborare
dintre biserică și stat, în susținerea și întărirea bazelor instituției
familiei, creșterea rolului familiei în societate și tradițiilor moral -
creștine”, a declarat ministrul Stela Grigoraș. ÎPS Mitropolit Vladimir a spus
că “familia trebuie ocrotită și păstrată cu sfințenie, de aceea împreună educăm
tănăra generație pe această cale. Depunem eforturi zilnice în ajutorarea celor
nevoiași, bătrini, familii în dificultate, cu ajutoare umanitare, adăpost, iar
datorită acestui memorandum vom fortifica acțiunile comune spre rezultate mai
mari în această direcție”.
Memorandumul de colaborare vorbește
despre câteva direcții cheie de activitate : consolidarea instituției familiei
și asigurarea bunăstării copiilor prin aplicarea unui model național de
practici în toate sectoarele, mobilizarea resurselor umane și financiare în
susținerea familiilor în dificultate, dezvoltarea voluntariatului pentru
ajutorarea copiilor, a persoanelor în etate și a persoanelor cu dizabilități. Să
însemne cele declarate că vom vedea un voluntariat masiv al călugărilor sau
măicuțelor în proiecte sociale? Că vom asista la un flux de personal bisericesc
calificat pentru administrarea unor unități sociale speciale, precum azile de
bătrâni ori orfelinatele? Probabil că da, în parteneriatul semnat se vorbește
despre dezvoltarea unei rețele de servicii sociale pe lângă bisericile și
mănăstirile din Moldova care vor fi axate pe consolidarea familiilor în
depășirea situațiilor de risc.
Există suficient de multe voci care
afirmă că trebuie să existe o delimitare clară între Biserică și Stat. Voci
care spun că serviciile sociale trebuie prestate doar de instituțiile laice și
că Biserica Ortodoxă din Moldova ar trebui să își desăvărșească statutul ei de
păstor și de rezolvare a multiplelor cauze de corupție existentă în sânul ei.
Există la fel de multe voci care sunt
convinse de faptul că Biserica a fost, este și va fi în stare să își asume o
implicare socială puternică și că, prin definiție, rolul ei este acela de a
sări în ajutorul celor nefericiți.
Pe
fundalul înmulţirii problemelor sociale cu care se confruntă cetăţenii, probabil
este nevoie de implicarea cultelor pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile. Vrem sau
nu, Biserica este un credibil şi important vector de mobilizare al comunităţii
locale pentru ajutorarea unor cazuri sociale. Sub patronajul Bisericii oamenii
pot fi mobilizaţi să se implice şi să-şi ajute semenii.
Probabil pentru o mai bună colaborare între Stat și Biserică legislatorul ar trebui să dezbată un proiect de lege care ar oferi Biserici dreptul de a furniza servicii sociale prin propriile unităţi de cult ori prin asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate în acest scop. Autorităţile locale și naționale ar putea deveni parteneri la aceste proiecte prin punerea la dispoziţie a terenurilor ori a clădirilor necesare derulării acţiunilor sociale de sprijin.
Fortificarea instituției familiei
ar trebui să fie dincolo de bătăliile și interesele de partid. De asta, până
la sărbătorile Pascale ar trebui să fie instaurat un moratoriu pentru
bunăvoință în interesul Familiei moldovene. În această perioadă ar trebui să fie desfășurate acțiuni comune între Biserică și Ministerul Muncii care să pună bazele acestui parteneriat dintre Stat
şi Biserică care poate fi una dintre posibilele căi de rezolvare a multiplelor problemele cu
care se confruntă cetățenii moldoveni în comunităţile locale defavorizate. De ce nu?
Domnule,Nichit.este ffff, usor sa dati vina pe biserica,luati in consideratie faptul ca/in goana dupa resurse clasa politica,a uitatde inalta datorie,ce ii revine in fata cetatenilor simpli....
RăspundețiȘtergereDl. Nichit.este foarte usor,sa aruncati cu laturi in biserica ortodoxa nu va aliniati celor,ce nu pot si nici nu vor sa intetrvina in legislatie,spre arezolva aceasta problema,spinoasa...
RăspundețiȘtergere