Șeful
guvernului de la Chișinău s-a aflat marţi, 26 ianuarie, la Bucureşti, unde s-a
întâlnit cu omologul său român, Dacian Cioloș, și cu președintele României
Klaus Iohannis.
A fost o vizită
pe cât de simbolică, pe atât de pragmatică. Premierul moldovean s-a dus la
București pentru a primi ajutor concret din partea autorităților române – cine altcineva
mai putea sprijini în aceste momente Moldova?
Așteptările oficialităților de la
Chișinău de a primi ajutorul financiar este bazat pe faptul că deputații români
au ratificat Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară
rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7
octombrie 2015, care prevede acordarea unei asistenţe financiară rambursabilă
în sumă de până la 150 de milioane de euro. Asistenţa financiară rambursabilă
este acordată Republicii Moldova pentru finanţarea deficitului bugetar şi
refinanţarea datoriei de stat. La începutul lunii noiembrie 2015, preşedintele
Klaus Iohannis a refuzat să semneze această lege și a trimis-o Parlamentului României
spre reexaminare.
Misiunea domnului
Filip a fost aceea de a convinge autoritățile române că odată cu instalarea
unui nou Guvern la Chișinău există certitudinea continuării procesului de
reforme, deci ajutorul financiar poate fi acordat.
Ce a spus
premierul Dacian Cioloș
Guvernul
Romîniei este gata să sprijine parcursul european și programul de reformă al
executivului de la Chișinău, însă Republica Moldova trebuie să demonstreze mai înainte
voința de reformă, a spus premierul României.
Dacian Cioloș nu
a spus că nu va acorda împrumutul atât de necesar Republicii Moldova, domnia sa
a spus de mai multe ori în timpul declarației sale că banii vor
ajunge la Chișinău dar acest lucru se va întâmpla după adoptarea unor prime
măsuri concrete de reformă. Principalele mesaje ale premierului român:
- Cetățenii din Republica Moldova au de la autoritățile de la Chișinău așteptări foarte clare, au multe nemulțumiri justificate. Reformele sunt așteptate în primul rând de cetățenii Republicii Moldova, și de România, și, din semnalele pe care le am, și de partenerii europeni și euroatlantici.
- Cunoaștem dificultățile din Republica Moldova, accentuate și de criza politică prelungită din aceste luni. Din această perspectivă, în măsura în care Guvernul Republicii Moldova se angajează la niște reforme, guvernul României are în vedere, într-o primă fază, un sprijin de urgență pentru a ajuta cetățenii nevoiași din Moldova să iasă din perioada dificilă de iarnă. I-am spus dlui. prim-ministru că în zilele următoare analizăm posibiltatea să venim cu un sprijin constând în produse de primă necesitate, pe care am dori să le putem furniza în contact direct cu cetățenii nevoiași din Republica Moldova.
- Suntem pregătiți să acordăm și sprijinul financiar din rambursabil pe care România l-a promis, în măsura în care procedura de ratificare în Parlament să evolueze în săptămânile următoare. Am spus că, înainte de a livra prima tranșă a acestui acord ne așteptăm din partea Guvernului Republicii Moldova să vină cu câteva măsuri care să demonstreze voința de reformă. Am spus că, până la sfârșitul săptămânii, vom veni cu o listă de câteva măsuri pe care guvernul ar putea să le ia înainte de a transmite de la București această primă tranșă.
- România dorește să își coordoneze sprijinul financiar rambursabil și cu Comisia Europeană, și cu FMI. Dorim să folosim acest sprijin financiar ca un pod între momentul actual și momentul la care guvernul de la Chișinău va fi în măsură să semneze un acord cu FMI. Vom urmări și modul în care decurg negocierile cu FMI.
Ce a spus premierul Filip
Domnul Pavel
Filip a lăsat să se înțeleagă că a înțeles mesajul primit și a dat asigurări în
discursul rostit la Palatul Victoria că Guvernul de la Chișinău este
determinat, prin reforme, să demonstreze că este unul pro-european.
Domnul Filip a
spus în mod repetat că statul moldovean are nevoie de împumutul românesc pentru
a putea asigura stabilitatea socială.
”În primele 100
de zile de guvernare ne-am propus
stabilitatea financiară, dar fără ajutorul României sarcina e foarte dificilă.
Mulțumesc încă o dată pentru disponibilitatea României de a acorda sprijinul
rambursabil de 150 de milioane de euro în condițiile în care guvernul va
demonstra că merge pe calea reformelor. Am discutat să utilizăm și
ajutorul nerambursabil de 100 de milioane euro, din care până acum Moldova a
accesat doar treime.”, a declarat premierul Pavel Filip.
”Noi nu solicităm un credit mare de încredere”, a mai afirmat premierul moldovean,
care a lasat în acest mod să se întrevadă faptul că Bucureștiul nu realizează foarte corect cele ce se întâmplă la Chișinău.
Absolut corect, inițiativa acordării împrumutului i-a aparținut domnului Ponta și anunțul a fost făcut în urma ședinței de guvern comune de la sfârșitul lunii septembrie 2015. În momentul în care deputații români aprobau creditul
dedicat Republicii Moldova la Chișinău se dezvolta criza politică. Împrumutul a fost oferit de partea română, aprobat de Parlament și refuzat din pricini obscure de către președintele român. Domnul Filip are dreptate - moldovenii nu au solicitat un credit de încredere. Principiul sugerat de domnul Cioloș, ”reforme și apoi bani” este unul destul de
periculos pentru stabilizarea situației din Republica Moldova. Implementarea reformelor FMI poate trezi noi manifestații
populare, iar acestea ar fi îndreptate împotriva transformărilor cerute. Banii românești sunt necesari pentru stabilizarea Moldovei și reducerea riscului de alegeri anticipate.
O vizită necesară
Cu siguranță
oficialii români își doresc stabilitate la granița de est a României. Graniță
care este și a Uniunii Europene. Cu siguranță, criza politică de la Chișinău a
fost, în linii mari, corect înțeleasă și decidenții români nu vor accepta
alegeri anticipate în Republica Moldova. Domnul Cioloș a punctat foarte corect
- reformele sunt așteptate în primul rând de cetățenii Republicii Moldova, de
România, și de partenerii europeni și euroatlantici.
Trimiterea la partenerii euroatlantici sugerează că, în
decizia privitoare la Moldova, domnul Cioloș ține cont de concluzia discuțiilor
purtate cu doamna Victoria Nuland cu ocazia vizitei domniei sale în România. „Moldova trebuie să
reînceapă implementarea reformelor în stil european: reforme în sistemul
bancar, în sistemul judiciar, în sistemul financiar. Noul guvern moldovean
trebuie să revină în negocieri cu FMI. Am discutat astăzi despre ajutorul umanitar
imediat, dar şi despre nevoia de susţinere politică şi economică pe termen
lung, despre cooperare în domeniul energiei” a spus domana Nuland.
Cu siguranță oficialii
români, aplică față de Republica Moldova ceea ce au discutat cu partenerii lor
americani. Concluziile Victoriei Nuland în legătură cu Republica Moldova au
fost simple: există în continuare îngrijorări faţă de securitatea regională
care este percepută ca fiind ameninţată; actuala majoritate parlamentară şi
candidatura lui Pavel Filip sunt susţinute de Statele Unite; noul guvern de la
Chișinău trebuie să declanşeze reforme urgente pentru stabilizarea economică a
Republicii Moldova.
Vizita domnului Filip la
București a fost necesară. Așa era corect și așa s-a făcut. Domnul Pavel Filip
a spus că e conștient de necesitatea reformelor și că ele vor fi făcute, și a
sugerat că dacă Bucureștiul vrea să
ofere împrumutul promis, să facă acest lucru mai repede; domnia sa a adăugat că acum
este momentul potrivit pentru ca ajutorul nerambursabil de 100 de milioane de
euro din care Chișinăul a accesat doar o treime să fie acordat.
Dacă dragostea statului român față de Republica Moldova este
atât de mare și dezinteresată, analizele decidenților români trebuie să fie
făcute cât mai rapid iar banii rămași din cei o sută de milioane de euro, dezbursați.
Ar fi semnul unei înțelegeri corecte a situației în care se află moldovenii,
situație care, într-o mică/mare măsură, s-a datorat concurenței care a existat
între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, dar și lipsei de consens
structural pe Republica Moldova – un consens care a fost cerut de Klaus
Iohannis la începutul mandatului său.
Criza politică din Republica
Moldova a dezvăluit că Bucureștiul oficial, nu mai are o înțelegere clară a
situației de la Chișinău și că proiectele partinice nu reprezintă starea de
fapt a momentului. Observăm că solicitările impuse Chișinăului de către
oficialii de la București pentru a oferi împrumutul promis sunt de fapt
solicitările doamnei Nuland. Pentru a avea propria viziune asupra situației de
la est de Prut, Guvernul României are nevoie de un Birou pentru Relațiile cu
Republica Moldova.
OFERIM TOATE TIPURI DE ÎMPRUMUT - SE APLICĂ PENTRU ÎMPRUMUTURI AFFORDABILE.
RăspundețiȘtergereCauți un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Global Finance Limited oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul
augustaibramhim11@gmail.com
APPLICATION DATA
1) Numele complet:
2) Țara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civilă:
7) Ocupatia:
8) Număr de telefon:
9) Poziția curentă la locul de muncă:
10) Venit lunar:
11) Suma imprumutata necesara:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) Ați aplicat înainte:
16) Data nașterii:
Vreau să știi că ALLAH nu va lăsa oamenii buni să-și facă foame, dar el va păstra răi din ceea ce vor.
Îmi pare rău pentru ceea ce ați trecut înainte, infectați că este una dintre problemele în mâinile creditorilor falși, Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți în orice situație financiară sau Aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe o mică afacere și o afacere medie? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale și alte instituții financiare ?. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com
Vreau să știți că această companie este o companie autentică cu rezultate bune. De asemenea, doresc să vă informez că nu am fost implicați niciodată în activități de fraudă. și vă pot asigura că ceea ce altă companie nu poate face pentru dvs., o voi face pentru dvs. și vă voi face fericiți și vă veți zâmbi pe față. îți dau cuvântul meu doar să ai încredere în mine și nu vei regreta să faci afaceri cu noi, căutăm mai multe, pentru că suntem aici să ne ocupăm de toate problemele tale financiare, lucru din trecut.
Vă pot asigura 100% că suntem o companie de încredere care în prezent înființează o schemă în formă de împrumut de achiziție pentru a ajuta diverse persoane fizice, precum și organizațiile care au intenții de renovare, datorii? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? refinanțare? și, de asemenea, crearea de echipamente de afaceri. Sunt o femeie internațională de afaceri și un împrumut care a oferit împrumuturi persoanelor fizice și firmelor din Europa, Asia, Africa și alte părți ale lumii.
Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, ne puteți contacta astăzi.
Suma maximă pe care o împrumutăm este de 500.000.000,00 în următoarele
valută: Dolari americani de stat, Europa și marii britanice (GBP).
Creditele noastre sunt bine asigurate pentru ca securitatea maxima este prioritatea noastra. Obiectivul nostru principal este de a va ajuta sa obtineti serviciile pe care le meritati, programul nostru este cel mai rapid mod de a obtine ceea ce aveti nevoie intr-o clipa. Reduceți-vă plățile pentru a ușura efortul pentru cheltuielile dvs. lunare. Obțineți flexibilitate cu care puteți utiliza pentru orice scop de la vacanțe, la educație, la achiziții unice. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com
Dacă sunteți interesat să obțineți un împrumut, atunci vă rugăm să ne scrieți cu cerința de împrumut. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații: augustaibramhim11@gmail.com
Cu stimă,
Doamna AUGUSTA IBRAMHIM
augustaibramhim11@gmail.com
Solicitanții interesați ar trebui să contacteze doamna Augusta Ibramhim prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com