miercuri, 18 ianuarie 2017

PASUL CU STÂNGUL AL PREȘEDINTELUI DODON. RISCANT



Aflat în vizită oficială la Moscova, președintele Igor Dodon a declarat, în prezența liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, că ar putea cere anularea Acordului de asociere a R.Moldova cu UE, dacă la următoarele alegeri Partidul Socialiștilor va obține majoritatea în Parlament. Dodon a spus că l-a rugat pe Putin să ajute Chișinăul să obțină un statut de observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. La rândul său, președintele rus a spus, între altele, că plenitudinea relațiilor economice moldo-ruse va depinde de modul în care Chișinăul își va edifica relațiile cu Uniunea Europeană. Totodată, Putin a observat că în prezent președintele moldovean nu are suficiente împuterniciri să anuleze acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Comentatorii politici moldoveni au constatat că, „nivelul şi intensitatea întâlnirilor pe care preşedintele moldovean le-a avut în capitala rusă sunt fără precedent pentru ultimii nouă-zece ani.” Este un lucru care trebuie apreciat. Probabil, într-un viitor apropiat Federaţia Rusă ar putea anula sancţiunile impuse împotriva exportatorilor moldoveni și ar putea îmbunătăţi regimul şederii şi condiţiile pentru migranţii moldoveni în Federaţia Rusă. Dar asta nu înseamnă că, automat, relaţiile dintre Moscova şi Republica Moldova vor fi foarte bune. De ce? Pentru că în componenţa delegaţiei oficiale nu a fost inclus nici un reprezentant al puterii executive, singura care are pârghiile necesare pentru a realiza înţelegerile pe care președintele moldovean le-a convenit cu înalții oficiali ai Federaţiei Ruse.

La Chișinău, reprezentanții coaliției majoritare și opoziția de dreapta, au declarat deja că declarațiile făcute de președintele moldovean contravin intereselor cetățenilor. Ei au spus că promisiunile referitoare la anularea Acordului de Asociere cu UE sunt doar declarative și nu pot fi realizate.

Deputatul Platformei Social-Democrate, vicepreședintele Comisiei de politica externă și integrare europeană, Sergiu Stati, a spus că declarațiile domnului Dodon au fost făcute doar pentru publicul rus. „Din punct de vedere al dreptului internațional, anularea Acordului de Asociere este practic imposibilă. Urmările acestui pas vor avea consecințe catastrofale atât politice, cât și economice. Se pare că aceste declarații au fost făcute pentru consumatorul rus, nu și pentru un specialist în domeniu”, a declarat el.

La rândul său, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, apărare şi ordine publică, Roman Boțan, a spus că declarațiile președintelui sunt în contradicție cu interesele cetățenilor. „Președintele a uitat că Republica Moldova este un stat asociat cu Uniunea Europeană. Direcția de dezvoltare a Republicii Moldova a fost aleasă de cetățenii țării în cadrul scrutinului parlamentar”, a declarat oficialul moldovean.De aici.

Lipsa reprezentanților cabinetului de miniștri din delegația oficială dar și declarațiile făcute de către președintele moldovean, declarații care exprimă mai mult un punct de vedere personal decât o viziune comună a tuturor decidenților politici de la Chișinău, exprimă faptul că domnul Dodon a început deja campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2018. 

Devine clar că, pentru domnul Dodon cucerirea fotoliului prezidențial a fost o etapă, importantă, în perspectiva alegerilor parlamentare viitoare. Exact ceea ce notam în data de 7 noiembrie 2016 într-o notă de blog. De aici.

Președintele Dodon a folosit vizita oficială de la Moscova în interesul îngust al Partidului Socialiștilor din Moldova. Domnia sa este conștient de faptul că, orice hârtie semnată la Moscova, fără acceptul votului Parlamentului de la Chișinău, rămâne doar o hârtie. Declarația referitoare la  anularea Acordului de Asociere este făcută pentru urechile domnului Putin și pentru urechile simpatizanților Partidului Socialiștilor aflați la Chisinau. Președintele rus a acceptat acest joc dar i-a adus aminte domnului Dodon că nu are împuternicirile necesare pentru a realiza în practică cele declarate – un fel de a spune că domnul Dodon are dreptul doar să acorde distincții de stat. 

Regula jocului politic spune că, Parlamentul, la rândul lui, este în drept să-i răspundă președintelui prin adoptarea unei declarații de atașament față de UE. Ceea ce, Partidul Democrat din Moldova deja a propus. Într-o declarație de presă PDM a declarat că solicită Parlamentului Republicii Moldova să ia în discuție pozițiile președintelui Igor Dodon exprimate la Moscova și să emită o declarație de reafirmare a atașamentului față de continuarea drumului european al țării.
Nu cred că deputații moldoveni se vor mulțumi doar la adoptarea unei declarații în care să se pronunțe pentru continuarea apropierii Moldovei de Uniunea Europeană și de reafirmare a direcției de politică externă a statului moldovean. 

Sunt de acord cu faptul că statul moldovean are nevoie de stabilirea unor relaţii puternice și bune cu Federaţia Rusă. Rusia este un partener comercial important al Republicii Moldova. Aproape jumătate de milion de cetățeni moldoveni  îşi au acolo un loc de muncă. E clar că cele două state trebuie să aibă o înţelegere clară ca relaţiile lor să fie dezvoltate în interesul ambelor părţi. Doar că aceste relații nu trebuie să fie în dauna interesului  naţional al statului moldovean.

Repet, declarațiile făcute de domnul Dodon la Moscova au pus interesul național al Moldovei în plan secund, domnia sa preferând să pună în prim plan interesul îngust, electoral, al formațiunii politice din care a făcut parte.   

Așa că, nu exclud ca pe 1 februarie, data revenirii deputaților moldoveni în Parlament, Partidul Socialiștilor să aibă parte de surprize neplăcute. Probabil, zvonurile referitoare la creșterea numerică a fracțiunii Partidului Democrat, să se adeverească. Potrivit unor surse, cei 14 deputați ai Platformei Social Democrate au decis să adere la fracțiunea Partidului Democrat. De aici. Dacă acest lucru se va adeveri socialiștii moldoveni nu vor mai fi cei mai numeroși din Parlament. Șansele inițiativei domnului Ghimpu, de inițiere a procedurii de suspendare a președintelui, ar putea să prindă mai mult contur. De vină e pasul cu stângul al președintelui Dodon.  

Un comentariu:

  1. Adevarat e ca buturuga lui dadon tre arsa si ei tre sa-si corecteze gresala de al prefera ca mai confortabil.Noi partea activa si responsabila a societatii nu vom uita cum am fost depravati de a avea un pres adecvat poporului si timpului si vom lupta impotriva ambilor.Antioligarhizmul lui dadon a fost o capcana imperiala,pacat ca cei de la DA nu sau orientat la timp si lau dus in brate pe dadon spre presidintie.Acum tre sa intelegem ca sutele de mln de euro furate sunt consumate pentru a plati intreaga armata de aderanti sustinatori,majoritati tot asa .De alfel ce-l costa pe Ploh. sa intoarca banii pulverizati de sor prin offsoruri si banci rusesti chipurile la %,sa restitue aeroportul,sutele de abective sindicale cumparat-furate pe 2 bani de catre acelas sor ,sai scoata licenta de a suge suge banii prin dutefriurile catastrofa si apoi sa-l puna la racoare pe zeci de ani.Toate astea ar da semnal ca da a fost bandit dar e pentru tara si o va dezvolta

    RăspundețiȘtergere