Nu îl
cunosc pe Alexandru Petrescu. Textul de mai jos îi aparține. A ajuns la mine
prin intermediul internet-ului și mi-a adus aminte de noi - copiii de pe Alea
Parcului din municipiul Bacău: Florin,
Nelu, Iulian, Ducu, Violeta, Mitu, Dana, Marina, Cristina, Carmen, Camelia şi
Relu. Mi-a adus aminte de cei doi nuci care existau între blocurile 10, 12 şi
16 de pe Aleea Parcului din Bacău. Nucii există și acum, dar curtea blocului e
goală. Nici măcar ecoul strigătelor noastre nu mai e. S-a dus! Textul mi-a adus
aminte de timpuri vechi, antice și de demult – de vremea lui Ceaușescu. Iar
textul domniei sale, chiar dacă, pe alocuri, nu coincide în totalitate cu
viziunile mele, merită a fi făcut public, căci surprinde în el atmosfera României
cu 40 de ani în urmă. Alexandru Petrescu prinde în vîrful condeiului său
atmosfera generaţiei noastre. Aşa a fost. Pentru aceste amintiri îi mulţumesc.
Alexandru
PETRESCU
Noi
suntem născuţii secolui trecut. Deci facem parte din istorie? Nu! Noi care am
făcut istoria prin suferinţa noastră, vedem îngroziţi cum casa părinţilor
noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o ei, şi
realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Pe
vremea noastră o casă era cât o Dacia, un pic mai mult decât un Lăstun sau un
Oltcit, dar cât şi un video adus din occident. Adică atât cât îţi dădea CEC-ul
voie să economiseşti. Dacă un erai frizer, ospătar sau gestionar de Alimentara
sau Aprozar era mai simplu. Din bacşiş şi furturile din creionul chimic păstrat
şmechereste de după ureche era mult mai simplu. Politrucii pecerişti obţineau
oricum totul printr-o ştampilă. Aveau apartamente decomandate în centru,
televizor în culori peste rând, ARO sau Dacii la fel…
Noi
suntem cei care avem amintiri pe retină despre primii paşi ai omului pe lună,
dar şi poveşti despre războaie sângeroase şi cum veneau ruşii bolşevici şi ne
violau bunicile şi furau ceasurile deşteptătoare pe care le agăţau de gât cu
sfoară. Noi ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred bătrânii
care au acceptat să fie călcaţi în picioare şi să se înroleze în armata
politrucilor lui Paukăr, Chivu Stoica, Gheorghe Georghiu Dej, chiar dacă ei
spun în spatele nostru că „noi nu ştim nimic”.
Noi suntem printre ultimile generaţiii care au mai jucat “Ascunselea, Castel, Raţele şi Vânătorii, Ţară ţară vrem ostaşi, Prinsea, Sticluţa cu otravă, Pac Pac, Hoţii şi vardiştii, Şotronul, Capace, Chibrituri”, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise de 25 bani. Noi suntem primii care ne-am jucat pe jocurile video pe teve-urile OLT (îţi aminteşti Super Mario Bross?). Noi suntem primii care am văzut desene animate color. Noi suntem primii care vedeam în alb negru la televizoarele ruşeşti TEM sau RUBIN, “Giganţii”, Mihaela şi Aşchiuţă”, Răzbunătorii “Sfântul”Baronul”, Onedin, Tetru Tv şi pe Toma Caragiu şi Alexandru Giugaru sau chiar pe Birlic…
Noi suntem printre ultimile generaţiii care au mai jucat “Ascunselea, Castel, Raţele şi Vânătorii, Ţară ţară vrem ostaşi, Prinsea, Sticluţa cu otravă, Pac Pac, Hoţii şi vardiştii, Şotronul, Capace, Chibrituri”, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise de 25 bani. Noi suntem primii care ne-am jucat pe jocurile video pe teve-urile OLT (îţi aminteşti Super Mario Bross?). Noi suntem primii care am văzut desene animate color. Noi suntem primii care vedeam în alb negru la televizoarele ruşeşti TEM sau RUBIN, “Giganţii”, Mihaela şi Aşchiuţă”, Răzbunătorii “Sfântul”Baronul”, Onedin, Tetru Tv şi pe Toma Caragiu şi Alexandru Giugaru sau chiar pe Birlic…
Noi mâncam chiftele sau pârjoale, dar datorită nouă au venit în ţară hamburgheri. Noi mâncam polonezi şi crenwurşti şi nu câini fierbinţi. Noi beam braga, Cico, suc şi nu chimicalele cu care topeşti carnea cu nume englezeşti imposibil de pronunţat. Vă aduceţi aminte de alviţă, de linguriţa cu şerbet scufundată într-un pahar cu apă cu care ne întâmpinam musafirii Dar de dulceaţa de trandafiri sau nuci verzi? Sau gustul cafeluţei la ibric de cupru în tavă cu nisip? Vă mai aduceţi aminte de pastilele Cavit, Calciu Sandoz cu care părinţii noştri ne îndopau ca să ne facem mari şi frumoşi? Dar de bombonelele Cipo-Cips? De jeleuri? Toate au fost şi poate nu vor mai fi aşa pentru că noi am luptat să scăpăm de rădăcina comunistă impusă de ocupaţia românilor asupra românilor.
Noi
nu am purtat nici jeanşi elastici şi nici pantaloni evazaţi pentru că
miliţienii ne băteau pe străzi sau ne tundeau bretoanele dacă le lăsam să
crească ca cei de la Beatels sau Rolling; gecile de blugi de la turci sau cele
poloneze, Tatra sau cele gen Lee sau Wrangler’s erau deja pentru liderii de
gaşcă şi ei erau ori fiii secretarilor de partid ori ai mandatarilor comerţului
pe sub mână. Noi ascultam în ascuns Top 20 şi Metronom la Radio Europa Liberă a
lui Cornel Chiriac. Noi făceam chefurile cu Tesla şi Makai, cu acele
casetofoane made in Poland. Noi eram cei care făceam coadă la orice şi ne
plimbam cu o sacoşă de sfoară în buzunar că poate găseam ceva de cumpărat… Noi
nu aveam pungi de plastic pentru că alea adevărate erau cu reclame străine şi
ne erau interzise… Noi am început să fumăm în ascuns L&M superlong cu
peisaj de toamnă pe pachet, Kent, BT, Apolonia, DS dar şi Tractor. Bucegi,
Carpaţi, Naţionale, Mărăşeşti, Lido Drobeta… Select, dar şi chinezeştile ce se
dădeau pe sub mână la speculă. Noi dacă beam o sticlă de Pepsi eram fericiţi o
lună. Şi când mergeam la o băută cumpăram berea cu lada de frică să nu se
termine. Noi eram fericiţi cu un pic de nimic şi ne bucuram cu nimicuri. Pe vremea
noastră băieţii îşi scriau numărul fotbalistului preferat cu pastă de dinţi pe
tricouri, iar fetele şi-au cusut pe blugi steluţe şi inimioare.
Noi am dat treapta întâia şi a doua, dar nu am dat grile la admitere. Noi am fost ultimii Şoimi ai Patriei, Pionieri, Utecişti şi noi am făcut paramilitarele cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic. Noi am făcut toamnă de toamnă muncă voluntară pe câmpurile patriei, la inundaţii, la struguri… pe şantierele tineretului atât la şcoală cât şi la armată sau universitate.
Noi
am învăţat poezii în româneşte la grădiniţă, nu în engleză ca acum. Cântecelele
noastre erau alea cu Ceata lui Piţigoi dar şi cele Poporul Ceauşescu România…
Pe Moş Crăciun al nostru, comuniştii l-au ucis pentru că-l chema aşa şi l-au adus
pe unul cel chema Moş Gerilă şi ne dădea o portocală şi bomboane fondante ca
piatra de tari de ziua Republicii pe 30 Decembrie. Noi am cântat MULŢI ANI
TRĂIASCĂ şi nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări. Cântam Andrii Popa şi nu manele.
Noi dansam bluz-uri şi nu din buric. Spuneam mişto şi fain, haios în loc de
cool sau trendy.
Noi v-am adus printr-o revoluţie să vedeţi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, şi partea a doua de la Dallas ca să ştiţi cine a tras în Bobby şi să o vedeţi pe Sue Elen… şi cine zice că nu s-a uitat, ori minte, ori nu avea încă televizor. Şi asta pentru că noi când eram mici primeam toată strada în casă să vadă un meci la un tv ca o mobilă care avea ecran de geam vopsit. Noi am ascultat muzică şi la difuzor dar şi plăci la pick-up. Noi dădeam 26 lei pe un album de muzică românească şi 42 lei pe unul cu formaţii pop engleze ce le scoteau bulgarii, polonezii sau sovieticii.
Noi
nu ne uitam la desenele animate de la italieni şi ne era ciudă că nu avem şi
noi subtitrare să înţelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro şi asta pentru
că nu aveam decât pe Bălănel şi Miaunel, şi pe Mihaela care ne obliga să ne
culcăm înainte de muzica aia infernală a Telejurnalului.
Noi
v-am adus prin lupta noastră cu cei care ne erau părinţii sistemului comunist,
reclamele de pe posturile străine şi care ne înebuneau. Noi abia aşteptam să
vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut extraterestre de apă.
Noi între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane
umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi
uite un motiv bun să nu mergem la şcoala…
Noi
v-am adus acasă în România să ascultaţi şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ
Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi încă nu auzisem
de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu
ştia paşii, dar toţi dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am
auzit atât de Abba, Queen, Sex Pistols, Nina Hagen, Sweet, cât şi de noile nume
gen 50 Cent şi Britney Spears. Voi credeţi că „muzica a început cu Backstreet
Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!”
Noi
am citit Arici Pogonici, Cutezătorii, Licurici, Pif (care aveau cadou nişte
jucării bestiale) şi am băut Suc, Quick şi sucuri fără să ne fie teamă că au
prea multe e-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără
teama de viruşi. Noi eram cei care cumpăram cu doi lei revista lui Vadim-
Săptămâna, doar pentru că avea un top de muzică străină.
Noi
am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, şi poate că tot noi
i-am trimis 10,000 de mailuri de „dulce”.
Noi
nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram ca să ieşim afară. Noi nu aveam dolby
surround şi tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului de pe casetele traduse
prost de Irina Nistor. Noi nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris
şi jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi
le uitam pe dulap, pline de praf.
Noi
abia aşteptam la chefuri cărora le mai spuneam şi ceaiuri sau chindii sau
paranghelii, ca să jucăm Fântâniţa, sau Flori, fete şi băieţi, sau Sticla, sau
Adevăr şi Provocare, sau orice ne dădea un pretext să pupăm! Pe gură! Uneori
chiar cu limba ca în filme, în care erau oricum tăiate aceste scene. Noi… şi
iarăşi noi. Noi suntem cei care încă au mai „cerut (sau li s-a cerut)
prietenia, şi noi suntem cei care mergeam la părinţii fetei în costum şi
cravată ca să o putem invita oficial la bal, discotecă sau film. Noi suntem cei
care încă roşeau la cuvântul „SEX”, şi ne uitam pe gaura cheii când diriginta
în clasa a cincea făcea primele lecţii despre menstruaţie şi ne închipuiam că
este o boală. Noi suntem cei care dădeam cu banul care să intre în farmacie să
cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în cap
de la etaj. Noi suntem cei care aveau caiete de Amintiri şi noi suntem cei care
am completat mii de oracole, sperând că iubitul sau iubita va citi acolo unde
scrie “De cine îţi place?” că ne place de el/ea. Noi suntem cei care
colecţionam şerveţele, cutii de chibrituri, capace de bere, cartuşe goale de
ţigări de la shop, aruncate la gunoaie. Noi suntem cei cărora ne tremurau
picioarele când plăteam în valută 2 dolari pentru a intra prima dată într-o
discotecă pe valută la mare. Noi suntem cei care vindeam la bişniţă cafea
Vienner în loc de nechezol, blue-jeans Brooklin în loc de pantalonii comunişti
şi Rexona contra săpunul Cheia sau Margareta. Noi ne bucuram de sprayul Bob dar
şi de Printil şi Miraj, sau Mărgăritar… şi ştiam să apreciem fiecare nimic cu
care ne compuneam o lume paralelă.
Noi suntem cei care la ora 22ºº eram daţi
afară din restaurante pentru că se închideau şi puneau scaunele pe mese. Noi
trebuia să stingem televizoarele pentru că se termina emisiunea şi trebuia să
te culci pentru că ei ne stingeau lumina în case sau pe străzi. Noi suntem cei
care aveam dreptul la 20-30 litri de benzină pe lună de fiecare cartelă ca să
putem să ne bucurăm de maşinile alea proaste şi incomode. Noi stăteam două ore
la coadă la sifoane şi alte două ca să cumpărăm 2 kile de carne de porc şi doi
pui, sau faimoasele tacâmuri şi adidaşi. Noi cumpăram pe cartelă şi pâine, şi
lapte, şi ulei, şi zahăr! Noi suntem cei care desenam cu vopsea pe cârpa
bascheţilor chinezeşti trei dungi ca să ne dăm mari că erau Adidas…
Este
uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără
cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini. Noi nu am
aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos sau felia de
pâine neagră şi margarină cu marmeladă. Noi nu am avut pastile cu capac special
ca să nu fie desfăcut de copii. Noi nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am
jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier. Noi nu am băut doar apă îmbuteliată,
ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide
şi glucide mâncăm.
Noi
am fost acolo când s-a tras la Revoluţie sau când Roman, Iliescu, au trimis
minerii şi imeghebiştii să ne rupă picioarele pentru ca aveam părul lung,
blugi, barbă sau eram golani. Noi am fost apoi cei ciomăgiţi de cele şapte
mineriade ale lui Cozma. Noi am fost cei care am sperat că vom alunga
comunismul că vom aduce pe Ion Raţiu Prim Ministru şi pe Regele Mihai pe tron,
dar de câte ori mergeam mai convinşi la urne, tot Iliescu ieşea mai abitir,
distrugându-ne tinereţea. Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi
monede, noi am râs la bancuri cu Bulă. Noi am fost primii care au auzit-o pe
Andreea Esca. Noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de
măgăruş” şi idioțenia aceea a lui Petre Magdin, pseudo rock. Şi noi am fost cei
care l-am suportat pe Marian Nistor şi Savoy. Noi l-am înghiţit pe Cornel
Ştefănescu spunând an de an poezii în omagiul de pe 26 ianuarie de ziua lui Ceauşescu.
Noi suntem primii care sătui de acea populaţie care nu ne mai suporta, ne-am
luat lumea în cap şi am preferat să fim căpşunari decât corupţi sau corupători.
Să ne minţim că suntem bine şi să trimitem banii în ţară. Noi suntem cei care
când venim în vizită în România să arătăm tuturor poze pe care le-am făcut cu
maşinile altora sau cu casele şi piscinele celor unde facem curat. Noi suntem
cei care acum suntem obosiţi, poate bătrâni pentru mulţi dintre voi, dar care
ne-am sacrificat totul ca măcar voi să fiţi cât de cât bine şi să aveţi o ţară
şi nu un teritoriu, să fiţi un popor şi nu o populaţie.
Noi
suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers… dar şi de
învinşi de către un sistem care ne-a dat termen de 20 de ani ca să ne transformăm
din nişte sily people aşa cum ce prevestea Brucan… Au trecut cei 20 ani şi
nouă… tot nu ne vine a crede că avea dreptate. Noi suntem tot ceea ce am vrut
şi putut.Poate în curând nu vom mai fi… Noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu