miercuri, 30 decembrie 2015

CE SPERANȚE NE VA DA NICOLAE TIMOFTI ÎN SEARA ANULUI NOU?



Că anul care a trecut a fost unul greu? O știm și noi. Că avem nevoie de stabilitate? Se știe. Că e nevoie de reforme și de aplicarea prevederilor din AA (Acordul de Asociere) - o știu și copii de la grădiniță. Altceva, domnule Timofti. Oamenii vor o speranță. O aveți? Numai să nu veniți cu Sturza în calitate de speranță - că în februarie 1999 eram, cu alți jurnaliști în Parlamentul Republicii Moldova când și-a prezentat guvernul - era un upgrade la guvernul Ciubuc 1 (că știți doar că a existat și Ciubuc 2). Dați o speranță, domnule Timofti. Poate găsiți.  

Nu știu ce mesaj va transmite șeful statului moldovean cetățenilor. Știu bine ce a fost anul trecut – am scris despre principalele evenimente politice ale acestui an. Îmi permit să vă prezint o retrospectivă a acestora.

NOMINALIZAREA ANULUI 

Numirea domnului Chiril Gaburici în fruntea primului guvern minoritar din istoria contemporană a Republicii Moldova a șocat comunitatea observatorilor politici moldoveni. Ilustrul necunoscut a reușit însă să primească votul de investire al comuniștilor moldoveni fără ca aceștia să delege vreun reprezentant în fruntea ministerelor. Notam că, „echipa domnului Voronin va încerca să condiționeze votul  pentru instalarea guvernului dar nu foarte mult. Aflați într-o scădere de formă, comuniștii moldoveni au o slabă capacitate de a juca rolul unui veritabil partid de opoziție – nici nu și-o mai doresc, de asta vor susține (uneori și pe ascuns), toate acțiunile guvernării”. Așa a și fost.

DESCOPERIREA ANULUI

Primul ministru Gaburici nu are diplomă de bacalaureat, a fost descoperirea care până la urmă l-a făcut pe Gaburici să își dea demisia.. Presa din Republica Moldova s-a întrebat mult timp dacă premierul Gaburici are sau nu diplomă de bacalaureat. A fost dreptul instituțiilor media de a dezbate calitatea studiilor pe care le are primul ministru moldovean. Dar nu am înțeles de ce atenția publicului a fost îndreptată anume spre această dezbatere – diploma premierului – în timp ce în societatea moldavă au avut loc procese mult mai importante. Este vorba de procesele electorale din regiunea găgăuză și doleanța doamnei Irina Vlah de a deschide cursuri de studiere a limbii române în regiune, de creșterea nivelului de simpatie pentru Partidul Socialiștilor, de scoaterea banilor din bănci în direcția Federația Rusă ori de incendiul din trenul de pe cursa Chișinău - Ocnița tren recondiționat în timpul când liberalii se aflau la conducerea ministerului transportului. Este clar că s-a dorit distragerea atenției publicului de la evenimente mult mai importante.  Oare de ce?

IPOCRITA ANULUI

Doamna Maia Sandu este ipocrita anului. Pe 28 iunie 2015 la un post de televiziune Maia Sandu declara că nu este membru al PLDM. Doar că pe data de 7 septembrie 2014 cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare la mitingul organizat de PLDM în Piața Marii Adunări Naționale, Ministrul Educației, Maia Sandu, și cel al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman,  au ieșit în fața simpatizanților PLDM adunați în centrul Chișinăului și au declarat că au aderat la PLDM. ”Aleg să devin membru al echipei PLDM pentru a contribui la mișcarea înainte a țării”, spunea pe 7 septembrie 2014 doamna Sandu. Jurnaliștii portalului Moldova 24 au întrebat de ce minte Maia Sandu? Foarte bună întrebare. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 Maia Sandu figura pe listele electorale prezentate de către PLDM Comisiei Electorale Centrale ca fiind membru al formațiunii cu acte în regulă. Alți candidați ai acestei formațiuni politice, actualul deputat Valeriu Ghilețchi au precizat în lista electorală că nu sunt membri ai PLDM. A mințit Maia, Comisia Electorală Centrală afirmând că este membru al PLDM? Doamna Sandu ne-a spus că nu a fost membru al PLDM doar după ce a pierdut funcția de ministru al Educației – de ce așa? Pentru că la mijloc e vorba de o problemă personală între ea și domnul Filat?

ARESTAREA ANULUI

Arestarea liderului PLDM, Vlad Filat a schimbat total echilibrul de forțe pe scena politică din Republica Moldova. A deschis competiția pentru funcția de președinte al PLDM în interiorul acestei formațiuni politice și a redus din capacitățile organizatorice ale acestui partid. Domnul Iulian Chifu se întreba la câteva zile  după reținere dacă arestarea lui Filat face parte din combaterea cu adevărat din procesul de combatere a corupției ori este vorba de încheierea drumului european al Moldovei? „E o reglare de conturi între oligarhi, e un atac direct la adresa partidelor proeuropene sau o acțiune genuină anticorupție? Dacă apar repede și alte acțiuni și dacă procesul e nediscriminatoriu politic, atotcuprinzător și serios, și merge până la capăt, la condamnarea în instanță, el ar repune Republica Moldova în primplan pe traseul european, ar face-o credibilă”. Prima ședință a procesului de judecată în dosarul Filat a început. Urmează să vedem răspunsul la întrebările domnului Chifu.

SURPRIZA ANULUI

Președintele Klaus Ionannis a refuzat să aprobe împrumutul de 150 de milioane de euro destinați Republicii Moldova. Despre o reconsiderare a relației București – Chișinău se vorbea încă de la începutul anului 2015. Comentatorul politic român, Valentin Naumescu afirma că nu trebuie să-i mai alintăm pe moldoveni. Susținerea guvernului minoritar PLDM-PD de către comuniști a fost considerată ca fiind o admitere a PCRM la procesele politice decizionale din Republica Moldova. Decizia lui Iohannis este considerată de presa română ca fiind „de o duritate fără precedent” mai ales în condițiile în care finanțele din Republica Moldova sunt grav afectate de criza financiară. În primăvara anului 2015 atunci când a anunțat că îl va propune pe domnul Hellvig la șefia SRI s-a referit și la situația din Republica Moldova. În interviu, președintele român a spus că, ”nu putem dicta Republicii Moldova ce să facă”. O inedită afirmație – de recunoaștere a faptului că, în istoria relațiilor dintre București și Chișinău au existat situații în care oficialii de la București au impus Chișinăului punctele lor de vedere. Să fie refuzul președintelui Iohannis un mod de impunere a punctului de vedere românesc față de politica care se face la Chișinău? S-ar părea că da. Să presupună această reconsiderare a relațiilor bilaterale moldo-române construcția unei Noii Drepte la Chișinău? Probabil că da. Dacă la un an de mandat, președintele Iohannis vrea asta, treaba lui. Sunt sceptic, mare brânză din trebușoara asta nu va ieși.  
 
AMENINȚAREA ANULUI

Usatâi îl amenință pe Dodon. Semn că între cei doi a trecut pisica neagră. Liderul socialiștilor moldoveni, care continuă de unul singur  protestele din fața Parlamentului moldovean are dreptate atunci când îi cere lui Usatâi să fie mai serios. Dodon a afirmat că Usatîi ar avea nevoie de o „bonă”. La RTR Moldova, Usatâi spune că cei mici nu își iubesc bonele: „Igor Nicolaevici ar trebui să înceteze cu aceste poveşti. Să nu se întâmple astfel că în loc de două cubuleţe de zahăr în ceai, acesta să găsească două cuburi de carbid, în orăşelul de corturi”.  Dar liderul socialiștilor are toate motivele să fie supărat pe Usatâi. De ce? Pentru că Usatâi stă mai mult la Moscova decât la Chișinău, pentru că Dodon și echipa lui au rămas să lupte cu puterea (atât cât a mai rămas din ea) de unii singuri. Pentru că, după alegeri anticipate, Usatâi e gata să facă coaliție cu Sturza. Observăm că Partidul Socialiștilor rămâne a fi cea mai serioasă formațiune de pe stânga. Usatâi a conștientizat asta și începe să se teamă, de aici și atacurile la adresa lui Dodon.

EROAREA POLITICA A ANULUI

Nominalizarea domnului Sturza la postul de prim ministru al Republicii Moldova este eroarea politică a mandatului de președinte al domnului Timofti. Domnia sa a crezut că Sturza va avea susținere parlamentară. Nu are. Din patru formațiuni politice cu viziuni pro-europene prezente în Parlamentul de la Chișinău, doar Partidul Liberal Democrat din Moldova a declarat tranșant că sprijină candidatura propusă de Nicolae Timofti. Foarte puțin suport politic. Sturza a înțeles acest lucru, de asta, a spus că deputații nu-i fac o favoare dacă îl votează:”Eu vă fac o favoare că mi-am oferit serviciile!” Declarația nu poate trece nesancționată – e semn de grosolană aroganță la adresa noastră, a tuturor. Această uimitoare superioritate jignește. E clar că l-a luat gura pe dinainte, dar știm, nu-i așa, că ce-i în gură nu-i minciună:  Sturza ne disprețuiește pe toți. Inclusiv pe deputații care, teoretic, ar fi trebuit să-i susțină candidatura. Asta înseamnă că pe 4 ianuarie nu va fi votat.

SPERANȚA ANULUI 2016

Vine din partea Curții Constituționale. Președintele moldovean este obligat să desemneze candidatul propus de o majoritate formalizată în Parlament. Așa a interpretat Curtea Constituțională articolul 98 din Constituția Republicii Moldova referitor la modul în care șeful statului desemnează candidatul la funcția de prim ministru. Foarte corect, Republica Moldova este o țară parlamentară deci șeful statului se supune Parlamentului. Aaa, nu convine treaba asta? Păi formați o majoritate constituțională și schimbati Constituția! Interpretarea judecătorilor Înaltei Curți îl obligă pe șeful statului să se conformeze majorității constituționale. Păi ce ar trebui să facă dacă de facto și de jure, într-o republică parlamentară puterea președintelui este limitată? Să măcăne de-aiurea? Deja Curtea Constituțională a expediat Parlamentului o adresă pentru a reglementa procedura de formalizare a unei majorități parlamentare. Domnului Timofti i s-a reamintit că în Moldova deputații sunt cele mai importante persoane, prin numărul lor ei fac și desfac coalițiile, ei fac și desfac puterea. Repet - nu vă place? Schimbați, într-un mod legal, Constituția. Până atunci suportați consecințele unui regim parlamentar. Așa că sunt sigur că președintele Timofti nu îl va mai înominaliza încă odată pe Ion Sturza la postul de prim ministru. Deci alegerile anticipate se amână. Era de așteptat. Care-i deputatul care și-ar dori să renunțe la satisfacțiile și comoditățile oferite de această funcție?

Așa că pe baza Platformei Social Democrate deputații care nu doresc să părăsească Parlamentul, vor  pune bazele unei majorități care va oferi domnului Timofti un prim ministru. Un premier cu autoritate și cu viziuni pentru stabilizarea statul moldovean. Un premier care, împreună cu partenerii politici, să vină cu un proiect de guvernare în care să fie suficiente pârghii pentru consolidarea statului moldovean și pentru creșterea încrederii economice în acesta. Toate astea, prin conjugarea intereselor Republicii Moldova cu implementarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. E ceva rău în asta? 


P.S.
Anul ăsta am scris 95 de note de blog. Cu un total de peste trei sute de mii de intrări. Probabil toți cei care au intrat pe aici au citit ceea ce am scris. Puțin m-au lăudat, mai mulți m-au înjurat. Asta-i bine. Că e o reacție. Dacă ai reacții înseamnă că exiști. Cam atât. La mulți ani!   

5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. E mincinoasă. Am explicat. Am văzut-o cu ochii mei când a spus că a aderat la PLDM. Era pe un loc superior în lista electorală. A ajuns ministru după care a început să se dea la gard - că nu am fost membru, că eu sunt curată ca lacrima...

      Ștergere
  2. Felicitări pentru cele 95 de fulgere cerebrale. Chiar dacă am avut rezerve faţă de unele dintre acestea, comentariile Dumneavoastră au meritul de a pune europeni lucizi pe gânduri utile viitorului. La mulţi ani frumoşi!

    RăspundețiȘtergere
  3. E bine! Urmăresc activ posturile și pot să zic că îmi plac (chiar dacă uneori nu sunt de acord) fiindcă sunt analitice și mă fac să îmi pun întrebări și asta consider că este esential.

    Mulțumesc,

    La mulți ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani si domniilor voastre. Daca am reusit sa provoc intrebari inseamna ca e bine. Cat mai avem posibilitatea sa ne punem intrebari - existam. La multi ani!

    RăspundețiȘtergere