joi, 24 noiembrie 2016

DE CE AR TREBUI SĂ ÎL CREDEM PE BĂSESCU



Zilele trecute, la Chișinău, deputatul român Eugen Tomac și-a prezentat raportul de activitate pentru legislatura 2012 – 2016. Tomac, tot el și președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară (al lui Traian Băsescu), a devenit deputat prin votul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, votul românilor din Republica Moldova fiind decisiv. Tomac le-a spus jurnaliștilor ce a făcut și ce nu a făcut pentru românii dintre Prut și Nistru. Evident, nu a lipsit îndemnul de a alege la parlamentarele românești partidul domnului Băsescu. 
11 decembrie este data când cetățenii români își vor alege reprezentanții lor în Parlament. Potrivit lui Tomac, în Republica Moldova își au domiciliul aproximativ 600 de mii de cetățeni români. Probabil știe ce spune - până în septembrie 2013, domnia sa a ocupat funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru comunitățile de români din afara granițelor României și a avut acces la astfel de date. 


Anterior, Ministerul de Externe al României a anunțat că, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, autorităţile de la Bucureşti vor deschide în Republica Moldova un număr de 35 de secţii de votare, cu 14 mai multe decât pentru alegerile prezidenţiale din 2014 şi cu 12 faţă de scrutinul parlamentar din 2012. De aici.



Potrivit unor surse, la fiecare secție de votare dintre Prut și Nistru vor fi trimise câte 5000 de buletine de vot. Să se prezinte la vot 175 de mii de cetățeni români cu domiciliul în Republica Moldova? Nu cred. În turul doi al alegerilor prezidențiale românești, din noiembrie 2014, la urnele de vot deschise pe teritoriul statului moldovean s-au prezentat 35 630 de cetățeni români cu domiciliul în Republica Moldova – este cea mai mare prezență la vot înregistrată între Prut și Nistru pentru procesele electorale ale statului român. Deși au fost deschise mai multe secții de vot în Reăublica Moldova și vor fi trimise enorm de  multe buletine electorale, nu sunt convins că românii moldoveni vor da dovadă de activism civic și că prezența lor la vot o va depăși pe cea din anul 2014. Motivul e simplu: locuitorii dintre Prut și Nistru s-au săturat să voteze, ei au mai votat în toamna lui 2016 de două ori – pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova.


Da, o prezență mai mare la vot ar avantaja PMP-ul. Exact de asta Traian Băsescu își concentrează discursul pe Moldova dintre Prut și Nistru. Nu cred în alegația potrivit căreia domnul Băsescu ar muri de dragul basarabenilor. Atenția fostului președinte al României pentru românii din Republica Moldova este rece și pragmatică, pur electorală. Domnia sa speră că va reuși să capteze aici suficiente simpatii pentru ca rezultatul PMP să îl aducă la masa de negocieri post-alegeri. Fostul șef al statului român a declarat că orice înțelegere post-electorală, pentru stabilirea unei majorități în Parlamentul viitor al României, va porni de la discuția pentru funcția de prim-ministru, funcție pentru care este susținut de partidul pe care îl conduce. Băsescu consideră că un rezultat de 10 la sută al PMP îl va aduce la masa negocierilor. De aici.


Rezultatele unui sondaj de opinie desfășurat de către Kantar-TNS în perioada 11-21 noiembrie arată că PSD ocupă primul loc al simpatiilor electorale, cu 40%. Uniunea Salvați România este creditată cu 19%, iar Partidul Național Liberal cu 18%. ALDE și PMP au câte 7%. Studiul sociologic a fost realizat la comanda USR și are o marjă de eroare de  +/- 3.1% la un nivel de incredere de 95%. De aici.



Din calitatea lui de proaspăt cetățean moldovean, fostul președinte al României, va avea, pe 26 noiembrie, o întâlnire cu cetățenii români din Republica Moldova. Desigur, domnia sa va încerca sa-i convingă pe românii moldoveni să voteze PMP. Repet: fără votul basarabenilor rezultatul electoral al PMP ar fi ridicol de mic. Traian Băsescu are nevoie de votul românilor moldoveni pentru a putea sta, alături de PNL și USR, la masa negocierilor post-electorale.



Restul e doar teatru.



Liberalii români mizează pe 175 de senatori şi deputaţi, în timp ce social-democraţii apreciază că vor obţine 201 mandate. PSD vrea să formeze Guvernul cu ALDE, dar cele două partide nu au un candidat oficial la funcţia de premier. PNL vrea să facă Guvernul cu USR şi UDMR. Candidatul la funcţia de premier este actualul prim-ministru Dacian Cioloş. De aici.



PMP-ul nu are cum să se apropie de asemenea scoruri electorale. Alte sondaje îl arată puțin peste 6%. Unele afirmă că PMP nici nu trece pragul parlamentar de 5%.



Scorurile prezentate de sondajul Kantar-TNS ne arată că o alianță post-electorală PSD/ALDE ar deține 47% din voturi. Cu un asemenea scor electoral Dragnea și Tăriceanu nu vor avea nici o problemă pentru a impune viitorul cabinet de miniștri în noul Parlament de la București. Așa că, vrea sau nu, președintele Iohannis, va fi obligat să propună candidatul desemnat de această coaliție post-electorală.



Oricare ar fi viitorul premier al României, el va proveni din rândul  PSD/ALDE. Noul premier român va menține relațiile cu Republica Moldova în albii favorabile coaliției de guvernare de la Chișinău, alianță condusă de PDM. Este știut că formațiunea politică condusă de Marian Lupu are un protocol de colaborare cu PSD-ul, a nu se uita că președintele formațiunii moldovene este și vicepreședinte al Internaționalei Socialiste din care face parte și PSD România. Iar asta, contează. 



Iar dacă vrea voturile românilor moldoveni, sâmbătă, 26 noiembrie, la Filarmonica din Chișinău, domnul Băsescu ar trebui să ofere o motivație cât mai credibilă la faptul că domnia sa a fost cel care a promulgat legea cu privire la creșterea enormă a taxelor consulare. Taxe care-i bat pe românii din străinătate la buzunar. De aici. Legea care a modificat taxele serviciilor consulare a fost adoptată și promulgată în 2010. Președinte al statului român era Traian Băsescu.

12 comentarii:

  1. Doamnelor, Domnisoarelor si Domnilor, UNIREA se va face cu sigurantza in 2018 cu aceste conditzii :::::: 1 ) datzi si cetatzenia moldoveneasca tuturor basarabenilor refugiatzi in Romania precum si urmasilor lor. 2 ) Datzi cetatzenia moldoveneasca tuturor basarabenilor aflatzi in lume refugiatzi din Basarabia precum si urmasilor lor. 3 ) Incitatzi cat mai multzi romani din Romania si din lume sa ia cetatzenia moldoveneasca in vederea Unirii din 2018. 4 ) votul sa fie prin corespondentza dar si electronic pentru cei care doresc si au ordinator. Implicarea imediata a Domnului IOHANIS in acest proiect este mai mult decat IMPERATIVA . Va rugam multiplicatzi si difuzatzi aceasta propunere

    RăspundețiȘtergere
  2. NIKITA. Pana acum am citit multe comentarii la postarile tale, prin care lumea te considera afiliat unui partid si ca in fapt prin blogul tau si postarile de pe acesta, faceai parte din coloana a 5-a. Nu erai chiar pe fata, erai mai distant prin postari.. doar cat puneai niste semne de intrebare, nu aduceai invinuiri directe.

    Acum insa cu aceasta postare ai dat-o in bara. Asta in cazul in care cei care te citesc au ceva cunostinte despre procesul legislativ si despre atributiile presedintelui.

    Romania ca si Moldova, este o republica parlamentara, in sensul ca parlamentul este forul legislativ suprem. Presedintele nu are atributii directe in actul deliberativ si legislativ. El nu poate propune legi, si nici nu poate abroge legi. Daca ia venit din parlament o lege pentru promulgare, in afara de cazul de a o contesta la Curtea Constitutionala nu are alta cale decat sa o promulge, altfel comite o infractiune.

    Atentie la Curtea constitutionala poti sa ataci o lege pe motiv de neconstitutionalitate, ceea ce nu era cazul la legea taxelor consulare.

    Faptul ca probabil pentru moldoveni marirea taxelor consulare nu era oportuna, nu are a face cu consitutionalitate.

    In restul NIKITA, toate cele bune, si mi-ai demonstrat ca si tu esti decat un CANCAN.

    P.S. Ati degradat si timpit cu totii, orice ar fi dar jurnalism nu e ceea ce voi faceti. Ati ajuns sa-mi provocati o greata mai mare decat tarfele care se prostitueaza pentru o cutie de margarina.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Tocaru, probabil domnia voastra nu ati fost atent - ma refer la faptul ca Parlamentul ROMANIEI a marit taxele consulare pentru cetatenii ROMANI. Legea cu privire la marirea acestor taxe putea fi intoarsa in Parlament - asa cum a procedat klaus Iohannis, in noiembrie 2015 vis-a-vis de imprumutul pe care statul roman l-a acordat Republicii Moldova. Stiu ca nici in statul roman presedintele nu are foarte multe prerogative (sunt nitel mai mari decat in Moldova) ceea ce vreau sa aflu de la domnul Basescu e simplu - de ce nici macar nu s-a impotrivit acestor mariri de taxe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nene NICHITUS esti o scula statalist molotoveană platita de KREMLIN , ÎN MOD SIGUR.

      Ștergere
    2. Domnule Monu Cosran, recunosc, respect legile statului moldovean tot asa cum respect si legile statului roman. l-am ascultat in seara asta la Romania TV pe Traian Băsescu, l-am ascultat şi am constatat cu surprindere că nu a avut nici cea mai mică putere în statul român. Pfff, şi eu care credeam invers.

      Ștergere
    3. Nu o sa dau citate din constitutie sau legi de functionare, dar o sa explic succint mecanismul legislativ de la Bucuresti ( lasand la o parte faptul ca Parlamentul de pe Dambovita era la acel moment si este in continuare plin de oameni cu o morala indoielnica, daca nu chiar penala). Desi Parlamentul este forul legislativ, 90 % din acte pe care le adopta sunt in fapt legi de aprobare a ordonantelor de urgenta. Pe de alta parte initiativa legislativa o au parlamentarii, dar si Guvernul. Mai apare pe undeva prin constitutie scris ca exista initiativa populara, dar avand in vedere criteriile care sunt stipulate pentru a putea promova o initiativa populara, aceasta este doar formal trecuta in textul constitutional nefiind niciodata uzitata.
      Revenind la oilea noastre, avem urmatorul mecanism:
      Guvernul are initiativa legislativa si introduce in Parlament un proiect de lege.
      Desteptii parlamentari, ori voteaza cu 2 maini ceva ce nu au citit, sau cateodata trimit si pe altii in locul lor sa voteze. Grav este ca nu voteaza fiecare cum considera ca este bine ci cum s-a hotarat in partid si cum vine ordinul de la lider (liderul grupului parlamentar sau cum au preluat ai nostri din Chisinau limbajul de la Moscova liderul fractiunii).
      Legea votata se inainteaza Presedintelui pentru Promulgare. Acesta are urmatoarele optiuni: promulga legea daca nu are obiectiuni. Daca are obiectiuni poate sa o atace la CC pentru neconstitutionalitate sau o retrimite la Parlament spre a fi dezbatuta din nou. Atentie ! Nu are dreptul sa retrimita o lege spre o noua dezbatere daca nu indica ce anume din acea lege trebuie rediscutat si sa aduca si argumente legale in acest sens.
      Parlamentul primind o lege intoarsa de la promulgare are urmatoarele optiuni - o voteaza in acelasi text, sau aduce niste amendamente.
      O lege intoarsa in Parlament si votata din nou si trimisa spre promulgarea, buna /rea, oportuna sau nu, nu poate fi decat promulgata, altfel in momentul imediat urmator Presedintele comite Infractiune si este suspendat in sedinta urmatoare a Parlamentului dupa care urmeaza destituirea.
      SIMPLU CA BUNA ZIUA.

      Ștergere

  4. Dl Mihalache ne spune CE AR TREBUI SA SE INTAMPLE CA SA FIE BINE, in LOGICA si BUN SIMTZ.
    Problema este ca ce vrem noi depinde in proportzie de 99 la suta de vointza sau mai bine zis de BUNUL PLAC al marilor PUTERI.
    Cu toate acestea exista un SECRET ::::: acest UNU la suta care depinde de noi este suficient sa ne faca sa invingem ca popor DACA suntem UNITZI si avem VOINTZA sa ne SACRIFICAM viatza pentru EXISTENTZA NEAMULUI nostru romanesc. Marea UNIRE s-a facut contra vointzei marilor puteri prin sacrificiul si abnegatzia EXTRAORDINARA a regilor germani pe care i-am avut.
    Sa revenim la realitatzile noastre din Basarabia.

    Dodon a cazut ca musca in lapte in functzia de presedinte din aceasta gubernie prafuita a rusiei, ales nu se stie cum , de oameni care nici nu vorbesc limba romana ( sau moldoveneasca, daca vretzi ).Adeptzii lui Dodon vor sa mearga spre Rusia, este absolut normal, caci acolo este tzara lor de origine.Acum este randul nostru, a celor care suntem romani sa OPUNEM REZISTENTZA pentru a mai exista ca NEAM.
    Dodon ( as vrea sa spun Domnul Dodon dar nu pot caci Domnia sa nu prea are delicatetzea sa se adreseze cu "" Domnule CUTARE " sau cu
    "" Mult Stimata Doamna Sandu " par exemple, caci indoctrinarea komunista nu-i permite aceasta exprimare.
    Ramanem perplecshi cand auzim noul presedinte spunand ca el este in opozitzie cu parlamentul cu care trebue sa conlucreze.Ca vectorul europeean trebue schimbat spre Rusia; ca Romania si jandarmul romani sunt si vor fi dusmanii absolutzi.Unionistii vor dispare prin Decret, limba rusa isi va lua dreptul de limba de stat.
    Deci revin. Dodon ne aminteste in fiecare zi ca obiectivele anuntzate in focul alegerilor de preshedinte nu au fost glume ci ele raman a fi realizate cu orice pretz; prin alegeri anticipate sau prin VOINTZA POPORULUI cum accentueaza Domnia SA. Ce inseamna VOINTZA POPORULUI ?????? Daca Parlamentul refuza legile propuse de Presedinte sau parlamentul incearca sa-l DEMITA poporul se ridica la comanda Tavaricii Zinaida , si rezolvam totul prin RIVALUTZIE BOLSHEVICA..Trecand peste capul Parlamentului.
    ESTE clar si se vede cu ochiul libzer ca TAVARICI DODON joaca cartea KRIMEII pentru Basarabia. Rusia va interveni imediat cu armata 14 la cererea presedintelui pentru apararea democratziei si minoritatzii ruse si iata-l pe Tavarici Dodon prezident pentru 20 de ani in RSS ruso -maldava.
    Aceste idei ale noului ppresdinte sunt reale si posibile ?????? DA? Posibile si realizabile IMEDIAT.

    SI America ???????? Pai americanii sunt rusofoni si-i doare in cot de basarabeni. Nu o sa faca razboi rusilor pentru noi.
    Si UE ??????? Pai Uniunea Europeeana este mai rusofona decat americanii. Vor fi fericitzi sa scape de aceasta piatra de moara legata de gatul lor care este Maldavia.
    Atunci ???????? Iata inca un conflict inghetzat pentru 50 de ani asteptand un nou razboi mondial care sa schimbe lucrurile altfel
    La revedere si pe maine.
    NOAPTE BUNA.

    RăspundețiȘtergere
  5. cred ca in Moldova vom avea o prezenta mai buna la vot ca in trecut ... ma refer pentru alegerile din Romania . motivul e simplu . dupa ce Dodon a castigat prezedentialele la limita in Moldova , toate sperantele unionistilor dar chiar a statalistilor pro-europeni , se indreapta spre un singur loc ... Bucuresti . capitala Romaniei devine pentru toti moldovenii pro-vestici singura speranta ... ce inseamna Mecca pentru musulmani . partidele asa-zis provestice moldovene nu mai au credibilitate din cauza coruptiei sau acapararii lor de catre diferite clanuri mafiotice sau altele nou formate sint inca in formare si crestere .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. situatia economica si financiara a Moldovei se agraveaza tot mai mult ... datoria publica interna si externa a statului ajunge la 51 de miliarde de lei ... in aceste conditii fara sprijin occidental , falimentul e tot mai aproape ... o sa-l vedem in curind si pe Dodon mergind in vest caci alta varianta nu este . Rusia deja are alte probleme pe cap ca sa poata veni in ajutorul lui Dodon cu un ajutor financiar consistent . doar cu vorbe goale si citeva tone de fructe exportate in Rusia , nu se face soare pe cer si in finantele Moldovei .

      Ștergere
  6. daca se supara UE pe Dodon si renunta la acordurile bilaterale , Moldova intra in faliment in citeva luni de zile , caci o crestere exploziva a exporturilor moldovene catre Rusia nu va fi ... asa ca Dodon viseaza gugumanii utopice . problema mai grava este ca Dodon stie acest lucru , dar impinge Moldova spre ghetarul ucigas mai ceva ca Titanicul scufundat de capitanul sau .

    RăspundețiȘtergere
  7. procurorul general interimar al Republicii a confirmat pentru Deutche Welle ca si FBI a inceput anchetarea furtului miliardului ... sa vedem ce va fi pentru ca multi spun ca firul jafului duce la Moscova .

    RăspundețiȘtergere
  8. procurorul general interimar al Republicii a confirmat pentru Deutche Welle ca si FBI a inceput anchetarea furtului miliardului ... sa vedem ce va fi pentru ca multi spun ca firul jafului duce la Moscova .

    RăspundețiȘtergere