CE MAI ARE MOLDOVA DE PIERDUT ?

Actualul executiv moldovean are misiunea importantă de formulare a unei strategii de supraviețuire în contextul regional actual. Această supraviețuirea nu implică însă continuarea status quo-ului. La nivel public trebuie să se iasă din constanta impresie de provizorat politic. La nivelul economic, fără investiții străine majore sau reforme de substanță, starea de nesiguranță va continua și ar indica inclusiv provocări extrem de serioase pe termen mediu. Este un cerc vicios care trebuie rupt – și nu văd de ce Guvernul actual nu ar putea impune această schimbare, cu susținerea tuturor forțelor pro-europene.

Cu toate acestea, Moldova va primi asistență minimă de la UE pe termen scurt și, deși parcursul european este asigurat de actuala majoritate politică, precum și de susținerea de care se bucură din partea partenerilor UE (inclusiv România), soluțiile practice sunt puține. Lupta anticorupție devine un deziderat strategic, de care se va lega și siguranța statului moldav.

Nici nu există garanții că modelul românesc, „taxează tot, vezi ce mai merge după”, va fi funcțional în Moldova. În România, reducerea cotei la TVA, atunci când va fi legiferată în noul Cod Fiscal, este poate singurul semnal serios de atragere a investitorilor străini, într-o puzderie de măsuri de stânga a căror continuitate este cel puțin neclară în următorul executiv (cel mai probabil liberal).
De asemenea, în România, este încă prea devreme de văzut dacă activitatea instituțiilor de justiție contribuie la reforma clasei politice, iar pe termen scurt creșterea economică a reprezentat mai mult o desagă de credit electoral, din care să se arunce cu banii în electorat, în viziunea următoarelor alegeri locale și parlamentare.

Pentru Moldova, nu se aplică aceleași formule exacte, dar România reprezintă un bun exemplu de pornire. Reforma clasei politice, internă sau forțată de justiție, precum și reformele economice de substanță sunt necesare și în Republica Moldova.

Să fie oare proiectul domnului Dungaciu "Go for Moldova" unul sutenabil și bine articulat? Să reprezinte el o alternativă reală pentru tinerii basarabeni și pentru Basarabia? E greu de crezut că se mai poate reinventa apa caldă în secolul XXI. Proiectul conține idei interesante, dar care se pot lovi de realitatea dură a contextului european actual și de realitatea care va fi impusă din punct de vedere economic în România lui 2016.

România nu are cum să iasă din viziunea unei Comisii Europene fără intenții serioase de extindere pe termen mediu. Orice încercare la nivel strict național va conține și valențe care nu-și au locul în respectul reciproc care implică orice posibilă și viitoare extindere UE.

Desigur, buna vecinătate implică și proiecte comune, dar bunele intenții trebuie să funcționeze pe baza bilaterală, a unui parteneriat coerent și egal. Nu văd unde apare acest lucru în proiectul de altfel provocator din punct de vedere intelectual al Fundației Universitare a Mării Negre.

N-aș vrea să cred că funcționăm, nici noi, românii, nici dumneavoastră, moldovenii, pe o dinamică electorală; deși aici, la București, este posibil ca Republica Moldova să fie menționată în liniile directoare de campanie la cel puțin un partid politic. Ar fi groaznic să reducem năzuințele europene ale prietenilor de peste Prut la punctaje politice românești.

O poziționare strategică, cel puțin pentru România, implică un consens care momentan nu există la nivel european, în contextul conflictului din Ucraina și a crizei de migrație cu care se confruntă celelalte țări europene. Nici o președinție a Uniunii Europene nu va schimba, în contextul actual, aceste realități, iar asta nu afectează doar Moldova, ci și interesele strategice ale României.


Cred că liderii politici de la Chișinău au maturitatea politică să nu se joace în groapa cu nisip a istoriei și să înțeleagă criza actuală ca pe o oportunitate, nu doar de imagine. Există oricând atracția de a compara politica românească cu cea din Republica Moldova, iar în România cu greu mai găsești un lider politic credibil în fața electoratului. Nu cred că s-a ajuns că la Chișinău s-a ajuns încă acolo.

Apropo de limitele agendei politice, de pe malul românesc al Prutului, singura soluție la nivel public este una emoțională, iar punctele tehnice, pragmatice ale relației dintre țările noastre sunt de multe ori ignorate. O misiune utilă a actualului executiv de la Chișinău ar fi tocmai prezentarea în termeni mult mai serioși a agendei bilaterale și a beneficiilor pe care Republica Moldova, ca stat independent și suveran, le poate aduce Uniunii Europene. Mă refer aici la capitalul uman, la poziția strategică și la imaginea unei țări pe care nici măcar românii nu o trasează foarte bine, în ciuda imediatei vecinătăți.

Jocurile politice de la Chișinău se interpretează prin prisma nesiguranței, a jocului politic excesiv, a propagandei politice. Moldova nu trebuie să fie Berlinul unei Europe din timpul Războiului Rece, așteptând podul aerian cu ajutoare și salvarea de pe urmă. Nici nu vă trebuie un Kennedy care să vă arate diferențele între lumea comunistă și cea capitalistă, în piața publică. Le știți mult prea bine.
Recunoașterea stării de fapt și întărirea instituțiilor, reforma clasei politice și implementarea unor reforme care să ajute viața cetățenilor, în loc să-i îngenuncheze, au toate valoarea unei mișcări de nealiniere la provocările regionale. Există o singură întrebare care trebuie pusă, din punctul meu de vedere: ce mai are Moldova de pierdut?

Un text de Mihnea Dumitru pentru publicația Adevărul

* Mihnea Dumitru este consultant politic și managerul portalului Context Politic